Cele mai scumpe cinci divorţuri din lume

Ultima actualizare:
1999. Jocelyn şi  Alec Wilderstein - 21 de ani  de căsnicie. Divorţ de  3,8 miliarde $
1999. Jocelyn şi Alec Wilderstein - 21 de ani de căsnicie. Divorţ de 3,8 miliarde $

Cel mai scump divorţ din istoria omenirii este cel pronunţat la 4 aprilie 2019, dintre fondatorul companiei Amazon, Jeff Bezos şi Mackenzie. Însă telenovela dintre cei doi, începută încă de anul trecut cu infidelităţile lui Bezos, nu este nici pe departe cea mai spectaculoasă criză matrimonială din lumea exclusivistă a bogătaşilor planetei. Iată ce alte divorţuri au zguduit din temelii scena financiară mondială.

Divorţul înseamnă o negociere, atunci când cele două părţi nu au semnat un contract prenupţial, după 25 de ani de mariaj. Şi pentru că ”treaba mizerabilă” este lăsată de cele mai multe ori în seama avocaţilor, nu întotdeauna acordul final mulţumeşte ambele părţi. În cazul lui Mackenzie şi Jeff Bezos, bossul Amazon a rămas cu 75% din acţiunile deţinute în cadrul companiei, a rămas cu Washington Post şi agenţia spaţială Blue Origin. Cei doi împart custodia celor patru copii şi Mackenzie a primit 35 de miliarde de dolari după ce a semnat actele de renunţare la acţiuni, iar soţul ei rămâne cu 137 miliarde $. Averea care îi revine o propulsează în topul celor mai bogate femei din lume. Însă, din punctul de vedere al fondatorului Amazon, divorţul a fost la fel de ”păgubos” ca cele semnate de Paul MacCartney, Tiger Woods, Britney Spears sau Donald Trump.

Toate au fost cauzate de infidelitate

Însă pe locul doi în topul celor mai scumpe divorţuri din lume rămâne, încă din 1999, divorţul dintre miliardarul Alec Wilderstein (1940-2008) şi Jocelyn Wilderstein (78 de ani).

1999. Rupert Murdoch şi Anna Torv - 31 de ani  de căsnicie. Divorţ de  1,7 miliarde $
1999. Rupert Murdoch şi Anna Torv - 31 de ani de căsnicie. Divorţ de 1,7 miliarde $

Aceasta din urmă s-a ales cu 2,5 miliarde de dolari de la omul de afaceri franco-american care se ocupa cu afaceri din domeniul artei şi cu o rentă anuală de 100 de milioane de dolari pentru următorii 13 ani. La valoarea banilor din zilele noastre, divorţul este estimat la 5,7 miliarde $. Mariajul a durat 21 de ani şi a fost curmat de infidelităţile miliardarului.

Bernie Ecclestone  şi Slavica Radic
Bernie Ecclestone şi Slavica Radic

Pe poziţia a treia în topul celor mai scumpe divorţuri este cel dintre mogulul media Rupert Murdoch (88 de ani) şi Anna Torv, care a avut loc în 1999. Miliardarul care deţine reţeaua de televiziune Fox, tabloidul The Sun şi reţeaua de televiziune Sky a plătit 1,7 miliarde de dolari în urma unei sentinţe judecătoreşti. Cei doi au fost căsătoriţi timp de 31 de ani şi aveau trei copii împreună. În ultimii ani dinaintea divorţului, infidelităţile miliardarului o aduseseră în pragul disperării pe Anna Torv care obţine o decizie de separare pe cale amiabilă în 1998, iar un an mai târziu îl convinge să semneze actele. Surprinzător este faptul că la 17 zile după divorţ Murdoch s-a căsătorit cu Wendi Deng, iar Anna Torv s-a măritat cu William Mann şase luni mai târziu.

Alte două separări «cu scântei»

Steve şi  Elaine Wynn
Steve şi Elaine Wynn

Nici divorţul dintre miliardarul Formula 1, Bernie Ecclestone (88 de ani) şi Slavica Radic (60 de ani) din anul 2009 nu a fost unul uşor. Fotomodelul croat a cerut la divorţ 1,2 miliarde de dolari, bani cu care intenţiona să îşi crească singură fiicele (n.r. pe Tamara şi Petra), însă judecătorul a stabilit custodia comună şi fetele au moştenit mare parte din averea câştigată de mamă la divorţ.


    Steve şi  Elaine Wynn
Steve şi Elaine Wynn

Divorţul dintre Steve şi Elaine Wynn, din anul 2010, i-a adus lui Elaine un miliard în conturi. Cei doi bogătaşi au fost căsătoriţi între 1963 şi 1986 şi apoi între 1991 şi 2010. Ultima oară însă, despărţirea a fost definitivă.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
gisele bundchen gravida plaja profimedia jpg
banner Analia selis jpg
maia morgenstern colaj facebook jpg
image jpeg
banner Madalin Ionescu png
banner brazi png
banner aurel pădureanu jpg
Banner georgica Cornu
image
actualitate.net
image
actualitate.net