Dolly Parton a ajutat la crearea vaccinului anti-Covid-19: «Sunt tare mândră». Suma donată de artistă e fabuloasă

Ultima actualizare:
Așa arăta Dolly Parton în tinerețe
Așa arăta Dolly Parton în tinerețe

Dolly Parton, în vârstă de 74 de ani, care a donat în aprilie 1 milion de dolari Centrului Medical al Universităţii Vanderbilt din Nashville pentru cercetări cu privire la dezvoltarea unui vaccin contra Covid-19, a declarat că se simte “foarte onorată şi mândră” pentru faptul că a putut contribui la dezvoltarea unuia dintre cele mai compromițătoare vaccinuri.

În aprilie, ea a anunţat că a donat 1 milion de dolari (750.000 de lire sterline) pentru dezvoltarea unuia dintre cele mai promiţătoare 19 vaccinuri. Centrul din Nashville, căruia interpreta a donat suma exorbitantă, a fost unul dintre locurile de testare a vaccinului Moderna, care este eficient în proporţie de 95%, potrivit celor mai recente informaţii. 

Dolly Parton a donat 750.000 de lire sterline la începutul lunii aprilie
Dolly Parton a donat 750.000 de lire sterline la începutul lunii aprilie

Donaţia ei a ajutat şi la un studiu de plasmă convalescentă şi la cercetări care implică terapii cu anticorpi, a precizat John Howser, purtător de cuvânt al Centrului Medical de la Universitatea Vanderbilt. Un purtător de cuvânt al Universităţii Vanderbilt a afirmat că donaţia "generoasă" a lui Parton a ajutat "mai multe iniţiative promiţătoare de cercetare". 


    Dolly Parton a donat 750.000 de lire sterline la începutul lunii aprilie Sursă foto: Gettyimages
Dolly Parton a donat 750.000 de lire sterline la începutul lunii aprilie Sursă foto: Gettyimages

Parton a declarat pentru The One Show de la BBC One că este “atât de entuziasmată” să audă faptul că banii donați sunt folosiți pentru a găsi un remediu împotriva noului virus care face ravagii în întreaga lume de la începutul anului 2020. 

“Sunt o fată foarte mândră astăzi să aflu că am avut de-a face cu ceva care ne va ajuta în această pandemie nebună”, a spus artista, potrivit edition.cnn.com. 

Dolly Parton este considerată regina muzicii country

Dolly Parton s-a născut în Sevierville, Tennessee, la 19 ianuarie 1946, într-o familie cu 12 copii. La 20 de ani, în 1966, se căsătoreşte cu actualul ei soţ Carl Dean. În 1971 se lansează în showbiz cu albumul „Joshua". În 1976, începe seria de spectacole Dolly, unde cântă alături de Kenny Rogers. În anii '80 joacă în mai multe comedii şi se bucură de un mare succes. E nominalizată la Globurile de Aur pentru rolul din filmul „9 to 5". În 1992, Whitney Houston înregistrează un succes mondial cu piesa compusă de ea, „I Will Always Love You".

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
gisele bundchen gravida plaja profimedia jpg
banner Analia selis jpg
maia morgenstern colaj facebook jpg
image jpeg
banner Madalin Ionescu png
banner brazi png
banner aurel pădureanu jpg
Banner georgica Cornu
image
actualitate.net
image
actualitate.net