Femeile din viaţa lui Burt Reynolds. Nu a putut să o uite niciodată pe prima soţie
Burt Reynolds (82 de ani) s-a bucurat de admiraţia a zeci de mii de oameni datorită rolurilor pe care le-a interpretat pe parcursul carierei sale. Viaţa profesională i-a fost încununată de succes, în timp ce sfera vieţii private a fost presărată de dispute amoroase şi de acuzaţii de infidelitate.
Burt Reynolds a fost un actor care a impresionat prin rolurile interpretate şi a furat inimile unui număr considerabil, printre acestea numărându-se şi colege de breaslă.
Actorul a fost căsătorit de două ori, ambele mariaje destrămându-se relativ scurt, primul luând sfârşit la doar trei ani de la semnarea actelor, iar al doilea, după doar cinci ani. În paralel cu mariajele sale, Burt Reynolds a avut un şir de aventuri cu unele colege de breaslă, el însuşi recunoscând că fidelitatea nu este unul dintre calităţile sale. Referitor la tendinţa bărbaţilor de a-şi înşela partenerele acesta a declarat: “Bărbații sunt așa. Găsești persoana perfectă, și apoi faci tot ce poți pentru a o înșela.”
Prima căsătorie
Actorul a fost căsătorit cu Judy Carne, dar au divorțat după numai 3 ani, în 1966, iar într-o autobiografie din 1985 ea a pretins că a bătut-o. Au urmat apoi mai multe aventuri cu nume celebre din lumea cinematografiei, dar pe Sally Field, actorul a numit-o “dragostea vieții sale”. Divorţul de Judy Crane l-a afectat profund, judecând după declaraţia pe care a oferit-o mult mai târziu, în anul 2015. “Chiar și acum, e greu pentru mine. Nu știu de ce eram așa de prost “, a mărturisit acesta referitor la perioada care a urmat primului său divorţ.
Al doilea mariaj
El s-a căsătorit apoi cu starul TV Loni Anderson, și împreună au adoptat un băiat, pe Quinton Anderson, dar căsnicia lor s-a încheiat cinci ani mai târziu. Mariajul de cinci ani de zile s-a finalizat abia în 1993, după ce Burt a fost de acord să-i plătească fostei soții 234,794.13 de dolari. În ciuda faptului că a refuzat să achite această sumă ani de zile, în 2015, el i-a plătit suma.
Relația cu Sally Field
Burt și Sally s-au întâlnit pe platourile de filmare cu ocazia filmului “Smokey and the Bandit”, în 1977. Între cei doi s-a înfiripat o relație care a durat cinci ani. Cei doi au mai evoluat, împreună, în peliculele „Hooper”, „The End” și „Smokey and the Bandit II”.
În urmă cu doi ani, Reynolds avea să mărturisească faptul că relația cu Sally s-a rupt din cauza lui și că a fost cea mai mare dezamăgire din viața sa.
„Am făcut patru filme cu Sally și am trăit împreună cinci ani. A fost iubirea vieții mele și i-am dat cu piciorul. Sentimentul acestei piederi nu mi-a dispărut niciodată. Nu am nicio idee ce crede Sally despre asta. Am vorbit recent cu fiul ei și mi-a spus că ea vorbește mereu despre mine, doar că niciodată nu mi-a mai răspuns la telefon”, avea să mărturisească Burt Reynold.
Cariera lui Burt Reynolds
Burt Reynolds, considerat sex simbol al anilor ’70, a jucat în numeroase filme printre care “Smokey and the Bandit” (Smokey și Banditul), “Deliverance”( Eliberarea), The Longest Yard (Echipa sfarmă-tot), Cannonball Run (Cursa Ghiulea).
Pentru rolul lui Rick Horner, un regizor de filme pentru adulți, din Boogie Nights (Jurnalul unei vedete de film porno), actorul a câștigat Premiul Globul de Aur pentru cel mai bun actor în rol secundar și a fost nominalizat la Premiul Oscar pentru același titlu.