Heidi Klum, îndrăgostită până peste cap de iubitul cu 16 ani mai tânăr. Cine i-a furat inima
Modelul Heidi Klum (44 de ani) este îndrăgostită până peste cap de un bărbat cu aproape 20 de ani mai mic decât ea, dar nu pare să țină cont de vârstă, căci este convinsă că de această dată și-a găsit iubirea. Cel care i-a furat inima fostei soții a lui Seal este cântărețul de muzică rock, Tom Kaulitz, care făcea adolescetele să suspine în urmă cu 10 ani, atunci când făcea parte din formația Tokio Hotel.
Relația celor doi a fost dată de gol zilele trecute, atunci când cei doi au fost surpinși sărutându-se în pauza de filmare a emisiunii Americanii au talent, în al cărui juriu Heidi este membru. În timpul scurtei pauze, Heidi și Tom nu s-au ferit să își manifeste afecțiunea pe care și-o poartă, îmbrățișându-se și sărutându-se precum niște adolescenți care simt pentru prima data fluturi în stomac.
Ei au mai fost văzuți împreună și cu alte ocazii, plecând de la diferite evenimente mondene cu aceeași mașină, dar nu recunoscuseră în mod oficial relația, relatează dailymail.co.uk.
Heidi Klum a fost căsătorită cu cântărețul Seal și are patru copii cu vârste cuprinse între 8 și 13 ani. Despre viața amoroasă a lui Tom Kaulitz nu se pot spune prea multe lucruri, întrucât nu este o personalitate urmărită de fotoreporterii de peste Ocean.
Un lucru este cert, Tom nu mai seamănă deloc cu cel care fura inimile a mii de adolescente din lumea întreagă cu ani în urmă. A renunțat la look-ul pe care îl avea și la părul blond lung, dar și la o parte din cercei și a decis să adopte o imagine mai cuminte. Despre machiaj în jurul ochilor nici nu mai poate fi vorba, fiind determinat să își creeze o altă imagine de bărbat serios, nu de adolescent rebel și neînțeles.