Incredibil ce eforturi a făcut Ryan Gosling pentru rolul din „La La Land”!
Cu 14 nominalizări la Premiile Oscar în 2016 şi 6 trofee câştigate la aceeaşi renumită festivitate, filmul “La La Land” va rămâne cu siguranţă în topul celor mai îndrăgite din istoria cinematografiei.
La 13 ianuarie, FilmBox Premium difuzează “LaLa Land” de la ora 21.00, şi, pentru a promova acest eveniment, postul tv amintit ne-a oferit în exclusivitate pentru România un interviu acordat de Ryan Gosling, actorul din rolul principal, celebrei jurnaliste de la Hollywood Yola Czaderska-Hayek.
Cu această ocazie, starul, care a câştigat Globul de Aur pentru prestaţia sa din “La La Land”, a povestit cum a învăţat să cânte la pian de la zero, în doar trei luni, pentru acest rol, dar a spus câte ceva şi despre începuturile carierei sale, când nu avea locuinţă şi nici mare succes la audiţii.
- Felicitări pentru câştigarea Globului de Aur!
Mulţumesc. Este un sentiment incredibil, minunat. Munca la acest film a presupus mult efort din partea mea, dar a fost şi o mare plăcere. Am filmat în Los Angeles, oraşul meu de suflet, şi am avut alături mulţi oameni minunaţi. Iar filmul este uimitor.
- Cum ai ajuns să joci în acest film?
Totul a început cu întâlnirea pe care am avut-o cu Damien Chazell (regizorul, n.r.) într-un restaurant de lângă casa mea. Legătura a fost făcută de doi producători: Marc Platt, cu care am lucrat la “Drive”, şi David Lancaster, care a lucrat şi la acel film şi care a produs “Whiplash”. Într-o zi, au spus: “voi doi trebuie să vă întâlniţi”. Când ne-am întâlnit, am petrecut mult timp vorbind despre filme. Damien iubeşte cinema-ul şi are acest entuziasm contagios care-i influenţează pe toţi ceilalţi. Mi-a spus în ziua aceea că ar vrea să facă filme de care s-ar bucura el însuşi ca spectator. Mi-a mărturisit că visa să facă un musical. N-am intrat în detalii, însă. Doar i-am spus că aş vrea să ascult câteva idei de cântece, dacă îi vin vreunele. Curând după aceea mi-a trimis pe e-mail tema muzicală principală a filmului. Am fost fermecat de melodie şi m-am gândit: ar merita să petrec trei luni învăţând să cânt la pian pentru acest fel de muzică. Am cântat melodia asta încontinuu de atât de multe ori că am şi pierdut şirul. Şi încă îmi place. Chiar şi acum, după ce m-am uitat la tot filmul, mă emoţionează la fel de mult ca atunci când am ascultat-o prima dată. Ei bine, asta e puterea muzicii. “La La Land” nu ar exista fără ea.
- Aşadar chiar tu ai cântat în scenele muzicale?
Da, chiar eu.
«Am învățat să cânt la pian în doar trei luni»
- Şi ai început să înveţi complet de la zero?
Da. Mereu am vrut să învăţ să cânt la pian, dar n-am avut ocazia. Nu aveam un pian acasă, aşa că n-am avut şansa să mă familiarizez cu clapele. Pentru “La La Land” a mai existat o provocare: personajul meu cântă la pian într-un mod anume. Este un stil de jazz care are cerinţele sale proprii, foarte precise. Dacă mi-ar fi spus cineva că voi învăţa să cânt jazz şi că îmi va plăcea, nu l-aş fi crezut. Dar lucrurile astea se întâmplă până la urmă. Am avut un profesor minunat, iar cele trei luni cu el ca maestru au trecut foarte repede.
- Eşti la fel de pasionat de muzică şi în viaţa de zi cu zi?
Nu dansez la apus, ca personajul meu din film, dacă asta mă întrebi. Deşi nu pot spune că nu se va întâmpla niciodată. Muzica a reprezentat mereu o mare parte din viaţa mea. Tatăl meu era muzician, unchiul meu era imitator profesionist al lui Elvis, sora mea visa să devină actriţă de musical. De aceea am fost mereu foarte atent la muzica din filmele mele. M-am uitat la vreo două dintre ele fără sunet. Dumnezeule, mi-era aşa de jenă că voiam să-mi schimb numele şi să plec la capătul lumii. Senzaţia e foarte diferită atunci când auzi cântecele. Chiar şi în platou, atunci când filmăm o scenă, punem un cântec pe bandă, şi atunci când se termină melodia, toată lumea aplaudă. Pentru că s-a dovedit că melodia s-a potrivit perfect cu acel moment anume. Muzica face minuni.
- Îţi plac musical-urile?
Pentru mine, “La La Land” este mult mai mult decât un musical. Înainte de orice, este povestea a doi oameni şi a relaţiei lor complicate.
- Am înţeles cum ai învăţat să cânţi la pian, dar cum e cu dansul?
Singurul stil pe care îl învăţasem înainte a fost hip-hop-ul anilor ’90, ceea ce nu e deloc asemănător cu dansul step tradiţional. Am fost norocos şi am avut profesori foarte răbdători. M-am antrenat cu un mare coregraf, Mandy Moore, care este la “Dancing With The Stars”, deci ştie cum să lucreze cu diamantele neşlefuite. Ea poate să facă pe oricine dansator. Nu-mi pot imagina cum ne-am fi putut descurca fără ea.
- Îţi aminteşti primele impresii pe care le-ai avut când ai ajuns în “Cetatea Filmului”?
Desigur! N-aveam unde să stau. Am avut noroc să găsesc pe cineva care m-a ajutat. Când eram copil, l-am cunoscut pe regizorul Ron Oliver. Atunci când am ajuns la Los Angeles, m-a lăsat să dorm la el pe canapea până când mi-am găsit un loc mai bun de locuit.
„La La Land”, un film de Oscar
- Şi filmul “La La Land” arată că dorinţa de a fi faimos vine la pachet cu un preţ foarte mare uneori. Să înţeleg că ai avut şi tu experienţe similare...
Cu siguranţă. Înainte să începem filmările, ne-am amintit cu toţii unele momente terifiante prin care am trecut la audiţii. E o scenă în film în care Emma Stone merge la o audiţie care o interesează foarte mult. Şi, în timpul audiţiei ei, cineva intră brusc în cameră şi o întrerupe pentru că regizorul primise un telefon important. Exact la fel mi s-a întâmplat şi mie la un moment dat. I-am spus povestea lui Damien (care e şi scenarist, n.r.), iar el a decis să o includă. Presupun că orice actor are o poveste asemănătoare. Însă există un lucru important de care nu toată lumea îşi dă seama: în profesia noastră, toate eşecurile au o natură foarte personală. Pierzi nu doar ca artist, ci şi ca persoană. Desigur, poţi spune că o audiţie eşuată nu e nimic în comparaţie cu drama unui chirurg al cărui pacient moare pe masa de operaţie. Umilirea doare cu adevărat, mai ales atunci când îţi dai seama că nu poţi da vina pentru eşec pe nimeni... în afară de tine.
- Aşadar ai făcut multe sacrificii ca să ajungi unde eşti acum?
Totuşi, eu am fost foarte norocos în comparaţie cu personajul din “La La Land”. Sebastian e total diferit de mine.
- Eşti critic în ceea ce te priveşte?
Foarte critic. Chiar mai mult decât alţii. Este necesar în profesia mea. Trebuie să te dezvolţi constant, să evoluezi. Altfel rămâi în acelaşi loc.
