Kate Moss îşi dezvăluie secretele: uite de ce arată aşa de bine
Când faţa ta valorează 80 de milioane de dolari, ai grijă, şi nu laşi vârsta să ţi-o şifoneze! Kate Moss se laudă cu un ten impecabil la cei 43 de ani ai ei. Pentru mulţi tinereţea ei este un veritabil şoc pentru că toată lumea ştie că „îi place viaţa”, obişnuieşte să tragă la măsea şi nu a fost niciodată o fată cuminte.
Kate Moss a debutat în industria model la 13 ani. În cei 30 de ani de carieră a reuşit să strângă o avere de peste 80 de milioane de dolari şi să intre în topul celor mai bine plătite din industrie. Întrebată recent care este secretul tinereţii ei, Moss a declarat că „îşi scufundă în fiecare zi faţa în chiuveta plină ochi cu gheaţă”.
Este cel mai ieftin tratament de rejuvenare, iar rezultatele sunt spectaculoase, a declarat Kate Moss pentru revista „Stella”. Pentru a-şi hidrata chipul, Kate taie rondele de castravete şi le pune printre cuburile de gheaţă înainte să îşi bage faţa la congelat. Efectul este miraculos pentru că după doar 10 scufundări, tenul redevine pufos şi elastic. Kate Moss nu este adepta machiajului puternic. „Totdeauna m-am machiat simplu, aproape şters. Am fost atentă la ruj pentru a da un plus de eleganţă, însă nu am exagerat niciodată cu fardurile”, a declarat ea.
Întreg tratamentul nu o costă pe Moss mai mult de o liră sterlină... Fiica ei, Lila, de 14 ani, îi calcă pe urme şi fură meserie de la mama ei.