Nadia Comăneci, antrenor pentru Arnold Schwarzenegger VIDEO
Ultima actualizare:
Chiar şi cei mai duri bărbaţi din lume se înclină în faţa perfecţiunii. Pentru o zi, Arnold Schwarzenegger a fost “ucenicul” Nadiei Comăneci, autoarea primului 10 din istoria gimnasticii.
Fostul culturist şi actor de filme de acţiune a publicat pe contul personal de Facebook un film cu el şi cu Nadia Comăneci la sala de forţă.
“Este fantastic să ajungi la sala de gimnastică devreme şi să ai o campioană olimpică drept antrenor – mulţumesc, Nadia Comăneci! 10 repetiţii pentru a onora primul 10 perfect la Jocurile Olimpice”, a scris Arnold Schwazenegger pe reţeaua de socializare.
Nadia Comăneci se află în Los Angeles cu prilejul Jocurilor Olimpice Speciale, destinate persoanelor cu dizabilităţi mentale.