Noi amănunte din culisele divorțului Aniston-Theroux! Locuiau în aripi diferite ale casei
În urmă cu aproximativ o săptămână, o veste complet neașteptată a venit de la Hollywood. Jennifer Aniston și Justin Theroux s-au despărțit după doar 3 ani de căsătorie. Anunțul a fost făcut chiar de cei doi, prin intermediul unul comunicat oficial comun. Se pare, însă, că semnele despărțirii existau de mult timp. Mai mult decât atât, ei locuiau în aripi diferite ale casei din Los Angeles de mai bine de un an.
Dezvăluirea potrivit căreia cei doi se evitau, chiar și în casă, alegând fiecare câte o aripă a locuinței pentru a nu se întâlni a fost făcută de un apropiat al celor doi, potrivit mirror.co.uk.
"Jen și Justin stăteau în aceeași casă, dar aveau gusturi foarte diferite în ceea ce privește designul, așa că fiecare trăia la etajul care era amenajat potrivit gusturilor sale. Designerul lor a fost foarte derutat pentru că Jennifer cerea ceva, iar Justin dorea altceva, diametral opus. În rarele ocazii când Justin era acasă prefera să doarmă acolo unde preferințele sale predominau. Mai mult, el nu și-a adus toate hainele din locuința din New York, acolo unde stătea cel mai mult timp, iar în casa din Los Angeles avea doar câteva piese de vestimentație și un număr mic de obiecte personale", a declarat persoana a cărei identitate rămâne anonimă, conform mirror.co.uk.
Cuplul s-a căsătorit în anul 2015, chiar în curtea casei imense din Los Angeles, însă momentan nu se știe dacă Jen va decide să o păstreze sau să o vândă pentru a se îndepărta de amitirile neplăcute. "Ea a fost cea care a cumpărat casă și tot ea a decis să fie renovată în profunzime. Asta face Jen, cumpără case, le renovează și le vinde la sume exorbitante", a declarat aceeași sursă.