Prince, incinerat în mare secret! Care este motivul
Prince a fost incinerat în mare secret, departe de ochii presei şi ai fanilor, vineri (22 aprilie). Starul pop ar fi insistat ca moartea sa să nu facă mare vâlvă, fiind o persoană discretă în privat, iar familia lui i-a respectat dorinţa.
Prince şi-a pierdut viaţa, joi (21 aprilie), la numai 57 de ani. Nu există încă o cauză oficială a morţii artistului. În timp mii de fani îl plângeau în faţa reşedinţei sale, familia prinţului pop l-a incinerat în secret, potrivit cotidianului britanic Mirror.
La fel s-a întâmplat şi în cazul lui David Bowie, care a murit în ianuarie, fiind incinerat în mare secret de către soţia şi rudele sale.
Deşi multă lume se aştepta ca înmormântarea lui Prince să semene cu cea a rivalului său Michael Jackson, ceremonia funerară a celui din urmă a fost transmisă live pe tot mapamondul. Cu toate acestea, deşi pe scenă afişa o imagine excentrică şi flamboiantă, Prince era o persoană discretă şi privată.
Publicaţia Mirror a obţinut imagini în exclusivitate de la ceromonia funerară secretă a lui Prince. Artistul a fost incinerat în prezenţa surorii lui, Tyka, a fiului ei, Prez, şi a unui alt membru al familiei. Puteţi vedea imaginile aici.
Prince era un adept al Martorilor lui Iehova şi le-a spus apropiaţilor ce să facă, în cazul în care îşi pierde viaţa. Şi-a dorit o ceremonie funerară modestă, departe de ochii curioşilor. A vrut ca singurul spectacol să rămână viaţa lui, nu şi moartea. Acest proces a durat patru ore, iar după tot acest timp, sora prinţului pop a fost văzută ieşind din capelă cu o urnă în care era cenuşa artistului. Conform acestei religii, Prince a fost incinerat pâna la împlinirea unei săptămâni de la deces.
Cauza morţii rămâne un mister
La doar două zile după moartea lui Prince, legiştii au spus presei că au scos din calcul o eventuală sinucidere sau crimă. Cu toate acestea, nu au putut stabili ce i-a cauzat decesul. Cea mai vehiculată ipoteză este aceea a unei supradoze cu un analgezic similar celui care i-a adus moartea lui Michael Jackson, eternul rival al lui Prince.