Ultimele imagini cu Robin Williams în viaţă. Era tras la faţă şi slăbit
Cu doar o zi înainte de a-şi lua viaţa, Robin Williams a fost prezent la un eveniment alături de soţia sa.
În imaginile obţinute de site-ul american TMZ, actorul de 63 de ani apare îmbrăcat în negru, tras la faţă şi îngânurat. Fotografiile au fost făcute la o galerie de artă din apropierea reşedinţei sale, unde Robin a fost cu soţia sa, sâmbătă seara.
Într-una dintre imagini, Williams poate fi văzut în timp ce socializează cu alţi invitaţi, cu un zâmbet uşor pe faţă.
Conform unuia dintre artiştii care şi-au expus lucrările la galerie a povestit că actorul a stat cam o oră acolo şi că părea bine dispus. În plus, nu s-a atins de alcool, deşi lumea bea la petrecere. Ba chiar, Robin a vorbit cu el despre un posibil scenariu bazat pe una dintre lucrările sale.
Puteţi vedea aici mai multe imagini
La puţin peste 24 de ore însă, corpul neînsufleţit al lui Williams a fost descoperit în casa sa. Suferea de depresie şi avusese probleme cu alcoolul. Soţia lui, Susan Schneider, a dezvăluit joi că Robin avea o altă boală: un început de Parkinson. Mai mult, nu se împăcase defel cu acest gând.
Robin Williams este considerat unul dintre cei mai mari actori de la Hollywood. Primul lui film de mare succes a fost "Good Morning, Vietnam" (1987), în care versalitatea sa din registrul comic, element de bază în interpretarea unui DJ revoltat contra autorităţii, a fost egalată doar de talentul său aproape maniacal din domeniul improvizaţiei.
A încântat publicul cu rolurile din filme de referinţă, precum "Cercul poeţilor dispăruţi" (1989), "Regele pescar" (1991), "Mrs. Doubtfire" (1993) şi "Cabaret în familie/ The Birdcage" (1996).
A jucat roluri complexe şi în alte filme bine primite de public şi de critici, precum "Revenire la viaţă/ Awakenings", "Insomnia", "One-Hour Photo", "Hook", "Patch Adams", "Toys" şi "Jumanji".