9 ani de la moartea Mădălinei Manole. Petru Jr. îi seamănă în totalitate

Ultima actualizare:

    Prietenul Mădălinei,  Daniel Gheorghe, i-a pus pe mormânt un tablou nou
Prietenul Mădălinei, Daniel Gheorghe, i-a pus pe mormânt un tablou nou

Duminică, pe 14 iulie, s-au împlinit 9 ani de când interpreta Mădălina Manole trecea în nefiinţă fix de ziua ei. Însă „Fata cu părul de foc”, aşa cum era numită, a fost comemorată sâmbătă, la cimitirul Bolovani din Ploieşti, acolo unde a fost şi îngropată.

Pentru toţi a fost un şoc dispariţia ei, în special pentru familie, dar şi pentru fani. Din păcate, sâmbătă, fratele ei nu a putut merge la cimitir, însă a fost tatăl acesteia, Ion Manole şi Daniel Gheorghe, unul dintre cei mai buni prieteni ai solistei.

Daniel Gheorghe și Mădălina Manole
Daniel Gheorghe și Mădălina Manole

Pentru comemorarea de pe 13 iulie, de la cimitirul din Ploieşti, Daniel Gheorghe a pregătit un nou tablou special, al 9-lea, cu preferata lui şi a publicului, pe care l-a aşezat pe mormânt. “Am fost la biserică, unde s-au împărţit pachete şi apoi am mers cu toţii la cimitir. Nu au fost vedete, au fost membrii familiei şi prieteni, probabil că foştii colegi de scenă vor merge duminică”, ne-a povestit Daniel Gheorghe. În plus, tot el a publicat şi o scrisoare pe Facebook. “Nu pot să nu mă las copleşit, să nu mă las pradă tristeţii şi furiei, gândindu-mă la acea zi de 14 iulie 2010… Şi nu ştiu cum, şi de ce, Dumnezeu cheamă acasă mult prea devreme pe acei oameni minunaţi de care ne agăţăm uneori cu disperare şi pe care am vrea să-i ştim lângă noi o veşnicie! Fată dragă, nu am înţeles nicidecum de ce Dumnezeu te-a chemat atât de devreme la el. Însă vreau să ştii că nu te-am uitat, că mă gândesc la tine şi că mi-e dor... Am ochii plini de lacrimi şi mă uit după tine. Cu recunoştinţă, Daniel Gheorghe”, a scris Daniel pe pagina sa.

Petru junior are 10 ani
Petru junior are 10 ani

Când artista a ales să îşi pună capăt zilelor, băieţelul ei avea un anişor şi abia învăţase să meargă. Petru junior, care în iunie a împlinit 10 ani, este acum o frumuseţe de băiat, semănându-i în totalitate regretatei artiste. Fotoreporterii Click! au surprins, de curând, imagini emoţionante cu băiatul regretatei artiste, dar şi cu tatăl lui, Petru Mircea.

Băiatul este înalt, are părul lung şi este foarte dezinvolt, iar părintele său, care s-a îngrăşat câteva kilograme, încă mai poartă verigheta. După ce a fost blamat şi acuzat în nenumărate rânduri de familia fostei sale soţii că el ar fi împins-o în ghearele morţii, iată că imaginile surprinse recent de fotoreporterii Click! arată că Mircea este un tată bun.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
maia morgenstern colaj facebook jpg
image jpeg
banner Madalin Ionescu png
banner brazi png
banner aurel pădureanu jpg
Banner georgica Cornu
Banner Adrian Enache
irina columbeanu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net