Actorul Doru Ana: «Am slăbit 30 kg cu regim special»
Este recunoscut pentru rolurile de băiat rău din seriale precum „Pariu cu viaţa” şi „Umbre”. Din 12 mai, îl puteţi vedea în pelicula „Ultima zi”, cel mai nou film al său, unde apare însă cu 30 de kilograme în minus. Actorul Doru Ana ne-a vorbit ieri despre transformarea lui uluitoare.
Are portofoliul plin de roluri memorabile în teatru şi film, iar mai nou actorul şi profesorul de artă dramatică Doru Ana (63 de ani) poate fi văzut în pielea primarului din „Ultima zi”, peliculă regizată de Gabriel Achim. Aici este coleg cu Adrian Văncică („Las Fierbinţi”) şi Mimi Brănescu şi interpretează rolul unui primar versat şi necruţător.
Click! l-a întâlnit ieri pe Doru Ana la vizionarea filmului, iar actorul ne-a uimit cu noua siluetă.
„Nu mă simţeam bine cu greutatea de odinioară, aşa că am ţinut o cură personalizată, dar acest lucru s-a întâmplat în timp. În patru ani am slăbit 30 de kilograme. Mâncam disociat, pentru că nu îmi place să am interzis la anumite alimente (n.r. regimul disociat presupune consumul alimentelor pe categorii, fără să le amestecăm). Mai puţine dulciuri, mai puţină pâine, iar la regimul disociat am încercat să nu mai amestec brânzeturile cu mezelurile sau carnea cu cartofii prăjiţi. Asta în primii doi ani. Scădeam din kilograme în etape, treptat, însă cei care nu m-au văzut foarte des spun că schimbarea este extrem de vizibilă. Acum nu mai ţin regim. Sport nu pot să fac, pentru că am făcut un infarct acum 14 ani şi nu mai am voie. Acum mă uit la televizor, la meciuri, şi mă interesează istoria, asta fac în timpul liber”, ne-a spus actorul, pe care îl puteţi vedea în cinematografe din 12 mai, în filmul „Ultima zi”.
La teatru are spectacole la Metropolis, la Bulandra, iar săptămâna viitoare va avea premiera la „Vassa Jeleznova”, la Teatrul Elisabeta.