Acum e doamna Borcea, dar uite cu cine s-a iubit Valentina Pelinel la începutul carierei!
Valentina Pelinel a devenit atât de cunoscută în SUA, dar și în America de Sud, datorită unui designer celebru, care i-a deschis toate ușile. Acesta este nimeni altul decât Victor Hugo Gonzales, un magnat din industria modei.
Pe 12 septembrie, Valentina Pelinel (37 de ani) a devenit doamna Borcea cu acte, iar acum se bucură de linişte şi de sarcină, căci este gravid cu gemeni. Dar puţini îşi mai amintesc despre primul bărbat care i-a oferit protecţie frumoasei blondine. Valentina Pelinel a dezvăluit, la un moment dat, cine e bărbatul care a protejat-o de avansurile bărbaților, acesta fiind chiar Victor Hugo Gonzales (70 ani), celebrul designer da poșete și accesorii, care i-a fost și iubit. Bărbatul este la origine uruguayan și a promovat-o la greu pe Pelinel, care a fost imaginea firmei sale, pentru multă vreme.
“Cinci ani am avut același iubit, Victor Hugo, ceea ce mi-a adus protecție și i-a împiedicat pe cei din jur să mă vadă și să mă trateze ca pe o femeie ieftină, cum s-a întâmplat cu altele. El e patronul celei mai mari fabrici de pielărie din America de Sud, locuiește la New York și colaborează cu mari nume ale modei”, a mărturisit, la un moment dat, Pelinel. Ulterior, ea s-a măritat cu Cristi Boureanu și a revenit în România, renunțând la job-urile din lumea modei.