Alexandru Arșinel face parastasul de un an al Stelei Popescu împreună cu fiica artistei
Alexandru Arșinel (79 de ani) și Doina Maximilian (63 de ani), fiica adoptivă a regretatei artiste, pregătesc parastasul de un an al Stelei Popescu. Joia viitoare, ei vor împărți mâncare și haine la cimitirul din incinta Mănăstirii Cernica, unde a fost înmormântată ”Regina comediei românești”.
”O să facem o pomană pe 22 noiembrie, la cimitir, apoi pregătim deschiderea unei expoziții de fotografii unde vor fi ilustrate momente din viața ei artistică legate de Teatrul Constantin Tănase. Dar va fi și un moment realizat de Doina Maximilian, fiica ei adoptivă, tot la Teatrul Constantin Tănase, în decembrie, intitulat «Gala premiilor Stela Popescu», în cadrul căruia vor fi oferite diplome. Gala se va repeta anual, Doina va înmâna premii celor care au colaborat cu Stela Popescu, de-a lungul anilor”, ne-a spus Alexandru Arșinel, directorul Teatrului ”Constantin Tănase” din București.
Un an de la moartea Stelei Popescu
Stela Popescu a murit pe 23 noiembrie 2017, la 81 de ani. Artista s-a stins din viață în casa ei, fiind găsită fără suflare chiar de fiica sa. Conform cadrelor medicale, artista suferise un accident vascular cerebral. Marea actriță de comedie a fost înmormântată la Cimitirul din incinta Mănăstirii Cernica, pe data de 26 noiembrie 2017, unde au însoțit-o pe ultimul drum peste 1.000 de persoane.
Citește și:
Aţi uitat-o deja pe Stela Popescu? Marea absentă de la parastasul actriţei