Anamaria Prodan şi Reghecampf dorm în aşternuturi cu numele lor
Obrazul subţire cu cheltuială se ţine, mai ales dacă se odihneşte în lenjerii de lux, de 2.500 € bucata!
Anamaria Prodan (42 de ani) nu se uită la bani atunci când vine vorba despre confortul familiei ei, aşa că a pus în practică o idee inedită. A comandat lenjerii de pat personalizate cu numele fiecărui membru al familiei Reghecampf.
Aşadar, cei trei copii, Sarah (14 ani), Rebecca (16 ani) şi Laur jr (6 ani), îşi odihnesc căpşorul pe perne cu numele lor, brodat cu fir negru de mătase, iar părinţii Anamaria şi Laurenţiu Reghecampf (39 de ani) petrec nopţi fierbinţi de amor tot în aşternuturi de lux. “Sunt făcute pe comandă, în Franţa. Fiecare dintre noi are. Şi prosoapele noastre sunt la fel”, a declarat sexy-impresara pentru Click! Noi am aflat că o astfel de plăcere costă2.500 €, pentru că la această sumă se ridică setul de lenjerie personalizat, care conţine perne, cearşaf, prosoape şi “plicul” pentru pilotă. Ţinând cont că fiecare membru al familiei are în dulap câte 3 astfel de aşternuturi, la un calcul simplu aflăm că Prodanca a scos din conturi mai bine de 37.000 € pentru cele 15 seturi.