Anca Pandrea a făcut din casă altar pentru Iurie Darie
Anca Pandrea (69 de ani) are grave probleme de sănătate, zilele trecute fiind internată la Urgenţă, în urma unei crize cardiace. În păienjenişul de necazuri, căci nu stă pe roze cu banii, iar singurătatea i-a devenit tovarăşă de viaţă, o veste bună i-a luminat brusc chipul. Bustul ei şi al lui Iura au ajuns în casa ei, unde cei doi s-au iubit cu patimă, vreme de 26 de ani.
- În sfârşit, busturile sunt gata. Sunteţi mulţumită?
Da, arată bine. Şi trebuie să-i mulţumesc sculptorului Constantin Sinescu, căci nu a cerut nici un leu. Turnarea în bronz, toată munca lui, inclusiv materialele, argila, pământul, ghipsul, ni le-a făcut cadou.
- Lucrările sunt făcute după fotografii de acum 10 ani, arătaţi mai tineri...
Da, eu zâmbesc ca o capră, el ca un domn. Am vrut să zâmbim amândoi, ca să se vadă că suntem fericiţi. Sunt cu zece ani mai tânără în sculptură, la fel şi Iura. Nu puteam să ne facem statui de când aveam 40 de ani, şi după ce apăreau în ziar să zică lumea: “Mamă, ce femeie! Dar unde este, unde o putem vedea? Păi, o găsiţi la cimitir”.
- Cum mai staţi cu sănătatea?
Acum zece zile mi-a fost foarte rău, am stat trei zile la Urgenţă, mi-au făcut perfuzie, am avut insuficienţă cardiacă. Trebuie să fiu bine, căci pe 14 martie îi dezvelesc bustul lui Iura acolo unde doarme el (n.r.-Cimitirul Sf. Vineri din Capitală).
- Cum arată o zi din viaţa dumneavoastră?
Începe cu ora 2.30 când vorbesc cu Iura. Spre dimineaţă pregătesc micul dejun. Miere cu polen, suc de morcovi cu ţelină, omletă, caşcaval. Eu şi Iura ne uităm la primul serial românesc “Numai iubirea”, comentăm, citim.
- Nu vă e greu să locuiţi într-o casă bătrânească veche de 200 de ani?
Aici au stat tatăl meu şi bunicii mei. Am vrut să pun parchet, dar Iura a zis că dacă schimbăm ceva se transformă în chici. Aşadar, sobele au rămas, lemnăria este tot de atunci, geamurile sunt de 200 de ani, nici nu s-au spart, ca să le schimb. Lemn pe lemn nu se închide, însă avem încălzire.
- Cine ridică banii din drepturile de autor ale lui Iura?
Noi am tot amânat căsătoria şi, nefiind căsătoriţi, eu nu primesc nimic, toate drepturile de autor le are Alexandru Darie, fiul lui. Nici Ducu nu le ia, el mi-a zis ca are tot ce-i trebuie. CREDIDAM mi-a dat mie de la cântecele mele, de la piesele de televiziune, dar pentru Iura nu se poate.
- Vă descurcaţi doar cu pensia?
Asta este treaba mea şi a lui Iura, nu mi-a plăcut niciodată să vorbesc despre bani, ne descurcăm cum ne descurcăm, eu nu o să mă duc niciodată să cer sau nu o să mă auziţi niciodată că mă plâng. În prezent, colaborez pentru un film cu TV H, la iniţiativa lui Carmen Fulger. Nu ştiu cât primesc - niciodată, nici pe mine şi nici pe Iura nu ne-a interesat acest aspect. Iura semna fără să se uite ce semnează.
- Aţi fost geloasă pe admiratoarele lui Darie?
Dacă îl prindeam, îl băteam de-l uscam. Dar şi el era gelos. Eram la început de relaţie şi erau numai telefoanele fixe. L-a sunat una care vorbea stricat româneşte, era o bulgăroaică cu care filmase. Am ascultat la uşă, am ieşit însă să plimb câinii, ca să mă calmez.
- Aţi trăit o iubire ca-n filme. Ce sfat le daţi tinerilor îndrăgostiţi?
Să se iubească şi să nu mai discute de bani, să se bucure de vremea de afară, de cadouri mici. Ţin minte că la un moment dat mi-am pregătit ghetuţele şi am primit rahat turcesc!... Patru rahaţi în ţiplă, mă umflă râsul, i-am zis: “Mulţumesc, Iura”. El nu mi-a spus niciodată te iubesc, Iura îmi desena, ţin minte că mi-a adus un buchet superb de trandafiri roşii şi pe perete mi-a scris “Te iubesc”.
L-a pus pe răposat pe sobă şi în brad
Anca Pandrea şi Iurie Darie au trăit o povestea de dragoste aproape ireală, vreme 26 de ani, astfel că actriţa nu se poate obişnui, nici acum, la trei ani de la decesul iubitului ei, cu pierderea suferită. Ca să-l păstreze viu în amintire, Anca şi-a umplut cocheta căsuţă, din buricul Capitalei, cu fotografii de-ale lui Iura. Pozele actorului sunt peste tot, pe pereţi, pe dulapuri, pe soba veche, din teracotă, dar şi în brad. Dar ea poartă fotografia lui şi pe haine, şi pe şepci: “Aşa este tot timpul cu mine”, ne-a mai spus femeia, printre lacrimi.
