Angela Similea, Corina Chiriac şi Mirabela Dauer, împreună, după 15 ani! Cum arată divele acum

Ultima actualizare:

    2004. Cele trei soliste  sunt bune  prietene
2004. Cele trei soliste sunt bune prietene

Corina Chiriac (69 de ani) a reuşit performanţa de a le reuni, recent, în cadrul emisiunii sale, ”Opriţi timpul!”, de la Naţional TV, pe bunele sale prietene, Angela Similea şi Mirabela Dauer. Angela a povestit, cu acest prilej, şi despre lansarea celor două albume cu piese de dragoste, eveniment programat mâine, de la orele 16.00, la Magazinul Muzica, din Capitală.

Angela Similea (72 de ani), care în ultimii ani a refuzat să mai urce pe scenă, le-a pregătit fanilor o surpriză de proporţii, mâine, la Magazinul Muzica. Este vorba despre lansarea albumelor „Să ne reamintim” şi „Trăiesc”,  pe care sunt incluse cele mai frumoase piese de dragoste, 28 la număr. Celebra artistă a onorat, zilele trecute, şi invitaţia Corinei Chiriac (69 de ani), la emisiunea acesteia, ”Opriţi timpul!”, de la Naţional TV, unde a mai fost prezentă şi Mirabela Dauer (71 de ani), ediţia fiind dedicată compozitorului Marius Ţeicu (73 de ani). Cele trei cântăreţe au bifat colaborări de succes cu Marius, cărora el le-a dăruit piesele ”Nu te enerva”, ”Tu, iubirea mea” şi ”Stai, nu pleca”.

 Octavian Ursulescu (72 de ani), inegalabilul prezentator, care mâine va fi amfitrionul evenimentului muzical, ne-a povestit cu drag despre Angela, dar şi despre Mirabela: „Angelei i-am luat în 1970 unul dintre primele ei interviuri, trebuia să cânte la «Cerbul de Aur» . Îl am şi astăzi, i-a purtat noroc. De Mirabela Dauer mă leagă amintiri geografice, locative. A stat mereu aproape de mine, dar se muta. Era o puştoaică, a locuit pe strada mea, cu soţul ei care i-a dat numele de Dauer, o chema Scorţaru pe atunci. Ţin minte că aveau o motocicletă cu care se plimbau şi le zburau pletele în vânt”.

Dar el o apreciază la fel de mult şi pe Corina: „Am cunoscut-o la TV la emisiunile lui Titus Munteanu. O ştiam de la «Steaua fără nume», am preluat atunci microfonul de la Marius Ţeicu. El a fost pianist corepetitor la Şcoala Populară de Artă şi acolo le-a cunoscut pe toate cântăreţele la început de drum. Apoi a început să la încredinţeze piese care au devenit şlagăre”, ne-a mai spus îndrăgitul prezentator. 

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
gisele bundchen gravida plaja profimedia jpg
banner Analia selis jpg
maia morgenstern colaj facebook jpg
image jpeg
banner Madalin Ionescu png
banner brazi png
banner aurel pădureanu jpg
Banner georgica Cornu
image
actualitate.net
image
actualitate.net