Aşa au reuşit medicii să-l ţină viu pe Cotabiţă. Click! a aflat cum funcţionează defibrilatorul care i-a fost implantat cântăreţului VIDEO EXCLUSIV
A fost pe marginea prăpastiei, dar şi-a revenit miraculos, iar, joi dimineaţă, Gabriel Cotabiţă a părăsit spitalul pe picioarele lui. Medicii de la Elias, unde artistul a fost internat în ultima perioadă, spun că starea lui este mult mai bună decât atunci când a fost adus la ei. Totuşi, cântăreţul de 59 de ani va purta toată viaţa un defibrilator care previne moartea subită.
În primele zile după stopul cardio-respirator suferit, nimeni nu-i mai dădea şanse de supravieţuire lui Gabriel Cotabiţă, mai ales că suferise leziuni pe creier. Minunea la care familia spera s-a produs, însă, iar artistul a ieşit din comă după trei săptămâni.
Încet-încet şi-a revenit, iar, joi (16 iulie) a părăsit Spitalul Elias, unde a fost internat în ultimele 27 de zile, pentru recuperare logopedică şi motorie. „Starea la externare este ameliorată. Din punct de vedere cardiologic, Gabriel Cotabiţă e purtător de defibrilator automat, pentru prevenirea recurenţei aritmiilor severe. Psihic şi neurologic are un status net ameliorat faţă de internare”, a declarat directorul medical al Spitalului Elias, dr. Dana Safta.
Medicul a mai spus că artistul va continua recuperarea în ambulatoriu şi va reveni la control medical periodic sau ori de câte ori e nevoie.
Apropiaţii lui Cotabiţă spun că acesta s-a refăcut în proporţie de 98%, greul însă n-a trecut pentru cântăreţ, întrucât cei 2% rămaşi se vor recupera anevoios şi va necesita o perioadă lungă de timp pentru acest lucru. În plus, Cotabiţă va purta toată viaţa un defibrilator automat, care i-a fost implantat de medicii de la Spitalul Floreasca, unde solistul a fost internat, iniţial, la 8 mai, când a suferit stopul cardio-respirator.
„Defibrilatorul automat este un dispozitiv electric, implantat sub piele, în zona toracică. Acesta intervine atunci când inima se opreşte. Pacientul aproape că nici nu simte intervenţia defibrilatorului. Practic, aparatul previne moartea subită prin fibrilaţie ventriculară (n.r. cea mai severă tulburare de ritm şi cauza cea mai frecventă a morţii subite prin cord)”, ne-a explicat conf. dr. Horaţiu Moldovan, şeful Secţiei Chirurgie Cardiovasculară, de la Institutul „C.C. Iliescu”. Potrivit specialistului, defibrilatorul rămâne implantat toată viaţa, iar la un anumit interval de timp se schimbă doar bateria, printr-o intervenţie chirurgicală minoră.
„Acest defibrilator nu se montează tuturor bolnavilor care au suferit un stop cardio-respirator, ci doar celor care prezintă risc de recidivă”, a completat medicul. În ceea ce priveşte restricţiile pe care le are un purtător de defibrilator, conf. Moldovan spune că acesta „îşi poate desfăşura viaţa normal, fără a face, însă, efort mare. Dacă pacientul doreşte, poate să facă şi sport, mai exact, gimnastică medicală, sub coordonarea unui specialist”, a încheiat medicul.
O infirmieră s-a fotografiat lângă Cotabiţă
Zilele trecute, în media a apărut o fotografie scandaloasă, în care Gabriel Cotabiţă se află pe patul de spital, iar alături, întinsă lângă el, e o infirmieră de la Spitalul Floreasca. Poza a fost făcută în secţia Terapie Intensivă a spitalului, la scurt timp după ce Cotabiţă ieşise din comă şi, după cum spuneau medicii, atunci, „era conştient, momentele de cooperare alternând cu perioade de confuzie şi dezorientare temporo-spaţială”.
Spitalul a declanşat o anchetă, iar, până la finalizarea acesteia, contractul de muncă al infirmierei a fost suspendat. Cotabiţă a ajuns la Floreasca, la 8 mai, în urma unui stop cardio-respirator suferit în timp ce se afla la sala de sport. A fost trei săptămâni în comă, din cauză că a suferit leziuni cerebrale grave. La 16 iunie, a fost transferat la Elias, pentru recuperare, iar, la 3 iulie, a revenit pentru o zi la Floreasca, unde i s-a implantat defibrilatorul. Apoi, a revenit la Elias, în total, fiind internat în spital 69 de zile.