Augusta Lazarov şi Andreas Petrescu: ”Apariția lui Luca a fost o bucurie imensă!”
Despre cum şi-au găsit fericirea la vârsta maturităţii. Despre premoniţiile iubirii şi împlinirea totală, într-un dialog savuros ca-ntr-o piesă de teatru!
Dar nu e teatru. E realitate. Realitatea unei poveşti de iubire înfiripate între Augusta Lazarov, directoarea Departamentului de Divertisment al Antenei 1, şi Andreas Petrescu, actor şi scenarist, pe care l-ai văzut într-una dintre piesele semnate de el, Mă mut la mama, Mă mut la tata şi Mă mut sau nu mă mut? Aceasta-i întrebarea! sau l-ai urmărit, mai demult, la matinalul de la TVR. Acum a revenit cu o producţie specială: sitcomul Camera Café, care rulează la Antena 1 în fiecare sâmbătă şi duminică. Serialul al cărui scenariu îl semnează Andreas are în distribuţie nume grele din lumea teatrului românesc. De fapt, Andreas a revenit cu două „producţii“. Pentru că vorbim şi despre Luca, băieţelul născut din povestea lui de iubire cu Augusta. O iubire care pentru unii poate părea că a evoluat galopant. Dar pentru ei, a avut cursul firesc. Sau, aş zice, mai firesc pentru el, care a simţit că aşa vor decurge lucrurile. Şi surprinzător pentru Augusta, pe care am întâlnit-o prima dată în urmă cu câţiva ani, după pierderea lui Valeriu Lazarov. Mi-a spus că se obişnuise atunci cu gândul că va fi doar o mătuşă fericită. Despre cât de frumos a surprins-o viaţa am stat de vorbă chiar în pauza de somn a micuţului Luca.
Cum v-aţi cunoscut?
Augusta: Ne ştim de pe 7 ianuarie 2014.
La o petrecere de Sfântul Ion…
Andreas: Nu, aveam eu spectacol, Mă mut la mama. Mă aşezasem pe un scaun în sală când a venit un coleg care m-a avertizat: „Ridică-te, că ăsta e locul Augustei Lazarov!“. Am zis: „OK, treaba ei, să vină! Acum stau pe scaun eu!“. Şi în clipa aceea a zis chiar ea: „Bună seara!“. M-am ridicat, era semiîntuneric, n-am reuşit să-i văd ochii… Dar a zis: „Noi ne ştim din vedere!“. O ştiam şi eu, ea nu putea să mă suporte. (râde)
De ce îţi era antipatic?
Augusta: Îl ştiam doar de la televizor. Şi mi se părea arogant, din tonul vocii…
Andreas: Şi superficial?
Augusta: Nu neapărat. Mai mult infatuat. Şi în seara aceea mi s-a părut foarte interesant faptul că el avea o cu totul altă imagine, nu mai avea părul aranjat cum îl ştiam eu, ceea mi-a plăcut foarte tare. Pentru că nu-mi plăcea înainte… (râde)
Andreas: Înainte aveam părul lung.
Augusta: Da, mie îmi place cu părul scurt. Şi ce m-a suprins a fost că-n seara aceea am descoperit trei lucruri importante: că este foarte tandru şi calm, că e actor şi scrie foarte bine comedie.
Ai descoperit cât de tandru este doar văzându-l pe scenă la Godot?
Augusta: Nu, chiar din clipa în care ne-am salutat. Şi mi s-a confirmat când ne-am revăzut în sală, după spectacol. Atunci am mai stat de vorbă alături de mai mulţi prieteni la o masă. Şi ascultându-l cum povestea nişte lucruri frumoase, interesante, mi-am dat seama că e cu totul alt om faţă de cum mi-l imaginasem eu văzându-l la televizor, unde era foarte sigur pe el, voia să acapareze spaţiul. Apoi seara s-a terminat. El atunci a încercat să afle dacă eu am venit cu maşina…
Andreas: Ea întrebase în glumă: „Mă duce şi pe mine cineva până acasă?“. Eu am fost convins că ea venise fără maşină şi am vrut s-o duc eu. Dar eram mai mulţi la masă şi când am întrebat cine are nevoie să fie dus acasă, mi-au răspuns vreo patru oameni, cu excepţia ei, care a zis: „Eu sunt cu maşina. La revedere!“. Aşa am ajuns în seara aia în Pantelimon, în Dristor, pe Moşilor şi la Arcul de Triumf. Tot oraşul l-am tăiat în lung şi-n lat. Dar a trebuit să mă ţin de cuvânt.
