Benone Sinulescu are festival cu numele lui
Marele solist de muzică populară Benone Sinulescu se pregătește de un eveniment, care îi va purta numele. Este vorba despre Festivalul ”Benone Sinulescu”, care se va desfășura la Buzău, pe 27 și 28 mai. El se poate mândri că este singurul artist român care are un festival în timpul vieții.
Nea Beni, care pe 24 mai va împlini 80 de ani, ne-a spus: ”În buletin sunt mai mic cu o zi. M-am născut într-o duminică, pe 23 mai, dar părinții m-au trecut în acte pe 24 mai. Am petrecut deja cu apropiații, iar în perioada 26-28 mai voi serba alături de colegii mei. Fac 80 de ani și am peste 60 de ani de carieră. Nu-mi vine să cred că au trecut anii ăștia”.
Dacă ar fi să o ia de la capăt ar alege tot muzica, deși părinții lui nu au fost de acord: ”Aș alege tot cântecul, m-am născut cu el, la izvoare, la rădăcina fagului, că m-am născut la munte. De mic cântam, iar mama și tata voiau să mă facă doctor, dar eu nu aveam nimic în comun cu meseria asta. Sunt milos, dacă văd un om într-o situație critică mi-e milă și frică să pun mâna pe el. Tot din acest motiv nu am tăiat niciodată găini sau pui”, ne-a povestit Benone. Interpretul de muzică populară s-a mutat de câțiva ani la Bârzava, Jud. Arad, în locurile natale ale soției sale, Leny, unde au o grădină de vis.