Borcea iese din puşcărie pentru a-şi creştina fetiţa! Alina a adus pe lume al doilea copil al cuplului, sâmbătă, la Miami
Cristi Borcea este mai nerăbdător ca niciodată să iasă din puşcărie. Şi asta se va întâmpla peste câteva luni, când va putea obţine o permisie de trei zile pentru a participa la botezul fiicei sale, care a venit pe lume sâmbătă, în Statele Unite ale Americii.
Fostul boss dinamovist simte abia acum greutatea pedepsei, de şase ani şi patru luni, pe care a primit-o în ”Dosarul Transferurilor”. Soţia sa, Alina (31 de ani), a născut o fetiţă la un spital din Miami, iar, pentru prima dată, el nu a putut fi un soţ şi un părinte grijuliu.
Şi, cel de-al şasea copil, pe care nu l-a văzut în prima lui zi de viaţă, îi va simţi cel mai mult lipsa. Cristi Borcea (45 de ani) a executat doar puţin peste un an din pedeapsa sa, iar abia în 2017 ar putea să obţină eliberarea condiţionată. Până atunci, el ar putea beneficia din când în când de permisii, şi asta numai dacă se comportă exemplar în Penitenciarul Poarta Albă.
Borcea va încerca să iasă câteva zile din închisoare, în câteva luni, când va avea loc botezul micuţei sale.
Abia atunci îşi va putea petrece timpul cu fetiţa sa. Alina a devenit mamă pentru a doua oară sâmbătă, în America, după ce a decis să se lase din nou pe mâna medicilor americani. Acolo, l-a născut în urmă cu trei ani şi pe băieţelul lor, George Alexandru. Aşa că amândoi micuţii au cetăţenie americană.
Cristi Borcea mai are trei copii oficiali şi încă unul pe care l-a recunoscut după ce a fost acţionat în instanţă. Din căsnicia de 22 de ani cu Mihaela Borcea are trei copii, pe Patrick (16 ani) şi gemenii Mihai Angelo şi Antonia Melissa (11 ani), iar din relaţia cu amanta Simona Dana Voiculescu, pe Carolyn, în vârstă de 8 ani.