Ultimele noutăți despre nunta anului! Când va fi mireasă Valentina Pelinel
Surprizele se țin lanț în cuplul Valentina Pelinel-Cristi Borcea. După ce pe 12 septembrie s-au căsătorit și au anunțat că așteaptă gemeni, acum cuplul pregătește în mare secret cununia religioasă. Click! a aflat când va fi ziua cea mare, dar și ce invitați de seamă sunt așteptați la petrecere.
Valentina Pelinel (37 ani) își vede visul împlinit! A așteptat ani de zile, a răbdat criticile celor din jur, a făcut numeroase drumuri la penitenciar, acolo unde iubitul ei, Cristi Borcea (48 ani), își ispășea pedeapsa primită în „Dosarul Transferurilor”. Iată că în curând, proaspătul ei soț o va duce şi la altar. Fostul top model va îmbrăca rochia de mireasă la sfârșitul acestei luni. Însă mult așteptatul eveniment pentru blondină și pentru fostul finanțator de la Dinamo nu va avea loc în România, ci peste hotare, în Ungaria, la Budapesta, mai exact pe data de 30 septembrie. ”Și-au cumpărat deja biletele de avion. Vor pleca din ţară încă de vineri, 28 septembrie. Mirii își doresc un eveniment restrâns”, ne-a spus o sursă din anturajul cuplului.
Nașii de cununie vor fi Marius Vizer, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo, și soţia sa, Irina Nicolae (ex-ASIA). La ceremonia religioasă de la Budapesta, cât și la petrecerea de nuntă, vor lua parte oameni din lumea sportului, printre care Giovani Becali, Victor Piţurcă sau Gigi Neţoiu, dar nu numai. Pelinel și Borcea se află în luna de miere, în Turcia, la Bodrum, unde au plecat săptămâna trecută, imediat după cununia civilă. Cei doi s-au căsătorit la Starea Civilă din Voluntari pe 12 septembrie.