Care a fost ultima dorință a lui Gyuri Pascu
Au divorţat în 2010, însă au stat împreună până când moartea i-a despărţit, brutal, pe 26 septembrie 2016. Ioan Gyuri Pascu, 55 de ani, a închis ochii în casa conjugală, în braţele fostei sale soţii, Daniela Marin.
Duminică, la două zile după înmormântare, femeia şi-a adunat gândurile şi a redactat o scrisoare care face lumină în tot ceea ce ţine de viaţa lui Gyuri.
Despre noaptea fatidică în care a murit
“Omul ăsta a refuzat orice control sau analiză medicală până în 2010, când a fost accidentul vascular cerebral. Din acest motiv, nici un medic nu are nici o vină. Desigur, dacă profesional vorbind a omis să mai facă ceva doctoriţa care a venit cu prima salvare, să se acţioneze în consecinţă, nu e treaba mea. Dar, când a venit dumneaei, Gyuri îşi revenise complet. Nici măcar ceea ce denumea atac de panică nu a avut loc în prezenţa doamnei doctor. I-a explicat ce simţea, i-a răspuns la întrebări… Şi după ce am condus-o la poartă şi-apoi m-am întors, Gyuri era bine. Am mai stat puţin şi-apoi l-am întrebat dacă nu vrea să meargă să se întindă în pat. A zis că da şi, spre uimirea mea, s-a ridicat cu uşurinţă în picioare, ba mai mult, a spus că nu vrea să meargă cu cârjele. Asta nu se mai întâmplase de mult prea multe zile. Mai exact din 13 septembrie (n.r. Gyuri îşi accidentase piciorul la pescuit)”.
Despre tragediile din familia lui şi neîncrederea în medici
Când l-am cunoscut pe Gyuri era revoltat împotriva medicilor. Istoria erorilor medicale care i-au marcat viaţa nu s-a încheiat în familia lui, ci a continuat chiar cu mine. Eu însămi am trecut puţin pe lângă moarte în 1994, iar el a fost din nou martor, aşa cum fusese martorul distrugerii sistemului osos al iubitei sale surori, Cătălina, cu câţiva ani în urmă. Deşi nu exista un diagnostic clar de cancer, Cătălinei i-au fost făcute zeci de şedinţe de cobalto-terapie fără întrerupere. Nu i-a căzut părul, în schimb i s-a fracturat coloana. Tot în aceeaşi perioadă, mama lui a fost băgată în comă diabetică prin administrarea de glucoză simplă, fără insulină, fără ca măcar să i se facă o analiză a glicemiei înainte de administrare, ci doar ulterior, când cifrele arătau 900! Şi tot atunci s-a îmbolnăvit de diabet şi tatăl lui Gyuri, care s-a dus şi el la Ceruri în 1992. Diabetul şi complicaţiile oribile ale acestei boli i-au răpit viaţa şi fratelui său, Josef, acum trei ani. Când i-am cerut să cheme salvarea pentru mine, în 1994, căci nu mai puteam sta în picioare, Gyuri s-a conformat imediat, dar vedeam pe faţa lui o teamă cumplită. A venit salvarea, le-am povestit că simţeam o durere în abdomen, că aveam senzaţia de balonare… Mi-au palpat abdomenul, mi-au făcut un calciu intravenos, după care m-au întrebat dacă mi s-au încălzit picioarele mele sloi. Nu, nu se încălziseră. Mi-au spus că am o anexită. «Dar eu simt că-mi colcăie ceva în burtă!», le-am spus, şi mi-au răspuns că fiind inflamate ovarele, pun presiune pe intenstine. Au plecat medicii, salvarea… M-am ridicat să merg la toaletă, am văzut negru şi-am căzut leşinată. Mi-am revenit destul de repede, numai că răul acela negru s-a mai întâmplat o dată, şi încă o dată. Când am ajuns la spital, am intrat direct în sala de operaţie. Peste doi litri de sânge colcăiau în burta mea în care explodase o trompă”.
Despre problemele şi regretele legate de carieră
“Spiritul Gyuri n-a murit. S-a eliberat! Asta aş vrea să fie clar tuturor. Da, Gyuri era obosit, din ce în ce mai obosit de drumurile prin ţară pe la concertele stabilite de Teo (n.r. Teo Boar, chitaristul trupei Blue Workers, fondată de Gyuri în 1994), cu toate că Gyuri îi tot spunea: «Măi, Teo, tu nu-nţelegi c-am obosit, că sunt un om bolnav, că nu mai pot aşa, să fug dintr-o localitate în alta, şi să şi cânt?». Spiritul lui Gyuri nici nu are de gând să moară pentru că nu poate muri! Că nu-l mai vedeţi voi jucând, de parcă l-aţi fi văzut în ultimii ani, că nu mai aveţi la ce spectacole Distractis să mergeţi, de parcă aţi fi mers acum un an. Cum şi-a arătat publicul marea iubire? Neducându-se la concertele şi spectacolele lui Gyuri, omul?… Sau între timp, dacă nu mai era «vedetă de televiziune» nu mai conta? Câte posturi de radio din Bucureşti i-au difuzat piesele din albumele mai recente şi de câte ori? «Ne pare rău, dar nu se potriveşte cu politica postului nostru», răspundeau unii şi alţii de pe la radiourile comerciale”.
Despre priveghi, înmormântare şi ultimele dorinţe
„Marţi dimineaţă (27 sept.), la IML, când l-am pupat şi l-am mângâiat, privindu-i zâmbetul şi fruntea senină, am simţit că parcă se-ncălzea sub mângâierea mea. Am înţeles că trebuie să fac ceea ce el îşi dorea, nu ceea ce lumea se aştepta. Dacă aş fi putut aduce un cor de gospel din America, asta i-ar fi plăcut, da. Mi-ar fi plăcut să-mi fi transmis mai multe, nu doar să-i pun muzica lui acolo, la capelă. Marţi spre seară au venit foşti colegi de-ai Iarinei (n.r. fiica lor), împreună cu învăţătoarea şi diriginta lor, cu jerbe şi cu ochii întristaţi. M-au impresionat atât de mult aceşti copii c-au acceptat să-i cânte lui Gyuri „Amazing Grace”! La fel şi Elena Cârstea. I-a cântat lui Gyuri în capela de la Agnita, chiar dacă era răcită, chiar dacă era şi ea obosită. Lui Gyuri îi plăcea să se îmbrace cât mai confortabil: blugi, tricou, pulover şi o şapcă. Când le-am rugat pe Alice Nicolae şi Ioana Ancea să meargă să cumpere ele un costum, în minte mi-au apărut aceste cuvinte: «Eu sunt actor!» Adică să nu uităm care cumva şi să-i luăm vreun clasic şi insipid costum. Şi-ntr-adevăr, fără cravată, căci nu suporta cravatele! Din clipa aceea mi-am propus să nu-l lăsăm descoperit, ca să nu se altereze imaginea lui niciodată. Să rămână viu, aşa cum l-au văzut şi îl ştiu oamenii”.
Şi ele au murit cu regretul că nu mai sunt apreciate ca artiste
Mărturiile Danielei Marin despre neîmplinirile lui Gyuri legate de carieră ne duc cu gândul la alte două artiste, care au murit cu of-ul că muzica lor nu mai era ascultată. Mădălina Manole şi-a pus capăt zilelor la 43 de ani, pe 14 iulie 2010, iar imediat după moartea ei, Gheorghe Gheorghiu spunea lucrurilor pe nume. “Vreţi să vă spun de ce era nefericită Mădălina? Terminase un album şi nici un post de radio nu era interesat să-i difuzeze nici măcar o piesă”, spunea solistul. Şi Mălina Olinescu şi-a încheiat socotelile cu viaţa pe 12 decembrie 2011, la 37 de ani. “În plin succes, brusc, toate uşile s-au închis. Mă refer la uşile caselor de discuri care, după ce mă adulaseră înainte, acum mă refuzau”, declara Mălina Olinescu în „Formula AS”.
