Câştigătoarea de la "iUmor" își suge degetul de la picior în serialul lui Bendeac

Ultima actualizare:

    Doina o interpretează pe Renatta în "Băieți de oraș"foto: captură YouTube
Doina o interpretează pe Renatta în "Băieți de oraș"foto: captură YouTube

Doina Teodoru (26 de ani) a câștigat duminică (21 mai) 20.000 de euro la "iUmor" (Antena 1) cu glume acide la adresa vedetelor. Actrița și-a făcut mâna în serialul "Băieți de oraș", lansat toamna trecută de Mihai Bendeac, la Antena 1.

Marea câștigătoare, votată de telespectatorii Antena 1 prin SMS și pe aplicația „iUmor”, și-a mai încercat norocul și în sezonul al doilea de la "iUMor", păstrându-și rolul de școlăriță ingenuă. În cazul ei, zicala „vorba dulce mult aduce” nu a fost valabilă, pentru că ea a câștigat premiul de 20.000 de euro după unul dintre cele mai picante numere de roast din istoria emisiunii, cu cele mai dure replici la adresa vedetelor din România.


    Doina Teodoru a câștigat duminică 20.000 de euro
Doina Teodoru a câștigat duminică 20.000 de euro

e miștourile ei n-au scăpat nici jurații, nici prezentatorii. Culmea, deși la "iUmor" s-a prezentat ca fiind o timidă, într-un alt proiect de la Antena 1 ea este o vampă versată pe nume Renatta. Personajul a fost construit de Mihai Bendeac pentru serialul "Băieți de oraș", lansat pe micul ecran în toamna lui 2016. Memorabilă a rămas o scenă în care Doina, alias Renatta, își suge degetul mare de la picior, scenă la care s-a făcut referire și în finala de duminică, de la iUmor. Mai mult, jurata Delia a încercat și ea schema, încercând să vadă dacă e suficient de flexibilă pentru a-și duce piciorul la gură. NU este exclus ca notorietatea câștigată de Doina în serialul lui Mihai Bendeac, dar și scenele sexy pe care le-a jucat, să fi contribuit la succesul ei de la "iUmor".


    Scena care a făcut furori la Antena 1
Scena care a făcut furori la Antena 1

„Mă bucur foarte mult! Nu mă așteptam, am avut mari emoții când mă uitam la televizor, așteptând votul publicului! Sunt foarte încântată, mai ales că este pentru prima oară când particip la un concurs de anvergura acesta. De fapt, vă spun sincer, este și prima oară când câștig ceva”, a declarat Doina Teodoru.

Cu finala „iUmor”, difuzată duminică, 21 mai, în intervalul orar 20:26 – 01:13, Antena 1 a fost lider de piață pe toate cele trei targeturi de populație. Astfel, pe segmentul alcătuit de femei și bărbați cu vârste între 18 și 49 de ani, din mediul urban Antena 1 s-a clasat pe locul I cu un rating de 8.4 puncte și o cotă de piață de 29.8%, în timp ce locul II s-a aflat ProTV cu o audiență de 4.7 puncte și o cotă de piață de 16.6%, iar pe a treia poziție s-a clasat Kanal D cu un rating de 2.2 și o cotă de piață de 7.8.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
maia morgenstern colaj facebook jpg
image jpeg
banner Madalin Ionescu png
banner brazi png
banner aurel pădureanu jpg
Banner georgica Cornu
Banner Adrian Enache
irina columbeanu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net