Ce bine-i merge Mariei Constantin după despărţirea de Toader!
Scandalul divorţului i-a adus multe beneficii Mariei Constantin. Olteanca tace şi face. Are concerte cu duiumul, iar de pe 21 septembrie va juriza un concurs de copii, la Etno TV.
Divorţul anului 2017 a adus beneficii ambilor parteneri. Marcel Toader ar fi încasat 20.000 de euro ca să arate la tv lenjeria şi tratamentele intime ale soţiei, iar Maria Constantin şi-a umplut şi ea buzunarele de bani de pe urma concertelor şi a contractelor de imagine.
Dacă în urmă cu 4 ani sexoasa blondină cânta prin bodegi pe 800 de lei, iată că acum artista prestează doar pe 1.500 de euro. În medie, olteanca are două concerte pe săptămână, aşa că pe lună ajunge să câştige în jur de 6.000 €.
În plus, Maria s-a ales şi cu un contract la Etno TV, unde va avea calitate de jurat în emisiunea concurs ”Zestrea Neamului”.
Imaginea de îngeraş i-a adus şi ei câştiguri, iar recent soţia lui Toader a bătut palma cu un brand de produse cosmetice de la care va încasa lunar, timp de şase luni, suma de 1.500 de euro.
Pe lângă asta, ea mai e şi imaginea unor designeri vestimentari.
«Marcel Toader e imatur emoţional»
Pozează în victimă, în bărbatul înşelat, însă Marcel Toader este de departe un bărbat care caută scandalul. Psihoterapeutul Keren Rosner a comentat comportamentul afaceristului. “Nu este un exemplu demn de urmat. E imatur emoţional şi un bărbat care caută senzaţie şi se plictiseşte foarte uşor. Are o părere foarte bună despre sine în ceea ce priveşte puterea de seducţie. Caută să-şi rezolve problemele public, ceea ce este jenant.”