Misterul „Cascadei de Sânge” a fost, în sfârșit, dezlegat. Locul devenise obsesie pentru geologii lumii
În inima Antarcticii, natura creează un spectacol uluitor: o cascadă roșie ca sângele care curge prin gheața perenă a ghețarului Taylor. Acest fenomen, cunoscut sub numele de Blood Falls (Cascada de Sânge), este chiar mai fascinant decât pare. La început s-a crezut că un anumit tip de alge dau culoarea sângerie, dar analizele au exclus această variantă.
Cascada de Sânge, într-un ghețar vechi de 1,5 milioane de ani
În 1911, când exploratorii din Antarctica au descoperit pentru prima dată o stâncă pătată cu apă roșie ca sângele, au presupus că algele roșii erau responsabile pentru culoare.
Locul a devenit rapid cunoscut sub numele de Cascada Sângelui, deși s-a dovedit a nu fi nici sânge, nici alge, scrie Science Alert.
De fapt, Blood Falls este rezultatul scurgerii lente a apei sărate bogate în fier care se oxidează în contact cu aerul, la fel ca rugina. Apa este atât de sărată, încât este descrisă mai exact ca saramură.
Acum, geologii și-au dat seama, în sfârșit, de unde provine toată această saramură.
Un nou studiu condus de cercetători de la Universitatea Fairbanks din Alaska a schițat calea pe care saramura roșie o urmează pentru a ieși de sub un ghețar vechi de cel puțin 1,5 milioane de ani.
Cascada Blood Falls este situată la capătul nordic al ghețarului Taylor, care se întinde pe o distanță de peste 100 de kilometri (62 de mile) prin Munții Transantarctici.
Când ghețarul Taylor se întindea pe continentul înghețat, în urmă cu un milion de ani, a prins un mic lac cu apă sărată sub nenumărate straturi de zăpadă și gheață.
Apa sărată a devenit din ce în ce mai concentrată, până când saramura a fost prea sărată pentru a îngheța la temperaturi normale.
Cascada continuă să curgă chiar și la temperaturi sub zero grade, creând un spectacol unic.
Ce au dezvăluit cele mai recente studii
Pentru a înțelege de unde provine saramura și cum se scurge din fisura din ghețar, echipa a folosit o metodă radar numită radio-eco sounding (RES), care este utilizată în mod obișnuit pentru investigarea ghețarilor.
„Sărurile din saramură au făcut posibilă această descoperire prin amplificarea contrastului cu gheața proaspătă a ghețarului”, spune cercetătoarea principală Jessica Badgeley de la Colorado College.
Echipa a deplasat antenele radarului RES pe ghețar într-un model grilă, dezvăluind o imagine a ceea ce se află sub gheață, asemănător cu modul în care liliecii folosesc ecolocația pentru a-și detecta împrejurimile.
Ce conține apa
După cum s-a dovedit, ghețarul Taylor ascunde o rețea de crevase în care saramura este injectată în gheață sub o presiune imensă. Echipa a urmărit apoi traseul de 300 de metri (985 de picioare) pe care apa îl parcurge prin aceste canale presurizate până când ajunge în vârful Blood Falls.
Descoperirea lor explică, de asemenea, în cele din urmă, modul în care apa lichidă - chiar dacă este foarte sărată - poate curge printr-un ghețar extrem de rece.
Cercetările anterioare au arătat că saramura conține de fapt câteva bacterii extrem de rezistente.
Izolați de lume timp de mii de ani, acești microbi nu au avut cu ce să se hrănească decât cu sulfat, pe care multe bacterii îl pot folosi pentru energie.
Prinse sub ghețar, fără lumină și oxigen, bacteriile au început să recicleze sulfatul, reducându-l la sulfit - care reacționează cu conținutul ridicat de fier din apă, producând mai mult sulfat din care se pot hrăni.
„Deși pare contraintuitiv, apa eliberează căldură pe măsură ce îngheață, iar această căldură încălzește gheața mai rece din jur”, spune unul dintre membrii echipei, glaciologul Erin Pettit.
