Ce face Sanda Nicola pentru a procura vaccinul pentru micuța ei de două luni
Jurnalista Sanda Nicola (39 de ani) a devenit mamă în luna februarie a acestui an, atunci când a adus pe lume primul său copil și al lui Liviu Iolu, fostul purtător de cuvânt al Guvernului Cioloș, cu care este căsătorită de opt ani.
Drumul Sandei spre a-și ține odorul în brațe nu a fost unul ușor, ci presărat cu momente mai mult decât dificile. A avut grave probleme de sănătate, dar a reușit să învingă cancerul de col uterin. Acum, trebuie să treacă de un alt obstacol, de care se lovesc cei mai mulți părinți din România, care trebuie să-și vaccineze bebelușii, dar nu au cu ce. Asta pentru că la noi există o adevărată criză a serurilor.
Statutul de persoană publică nu a scutit-o pe Sanda de neplăceri și alergătură. Pentru a reuși să procure vaccinul pentru micuța Agnes, știrista de la DIGI24 trebuie să treacă granița. Despre ceea ce are de gând să facă, Sanda a scris pe o rețea socială.
“Agnes a împlinit deja două luni și e timpul pentru prima doză de vaccin hexavalent. Medicul nostru de familie a cerut de la DSP doze pentru 36 de copii, a primit doar cinci. Evident, nu pot să am pretenția să fie intre beneficiari, mai ales când alți copii au deja 7-8 luni și n-au fost imunizati defel. Am studiat mai multe variante să comandăm pe net, dar nu îmi e clar în ce condiții se face transportul. Așa am ajuns la concluzia că varianta optimă e o excursie la Ruse, în Bulgaria, cu rețetă și cu o geantă frigorifica la noi”, a mărturisit jurnalista.