Ce familie frumoasă are Lavinia Goste! Solista e căsătorită cu un coleg de breaslă și are fetițe gemene
Artiștii Lavinia Goste și Marius Zorilă au fost binecuvântați cu două fetițe superbe. Gemene! Maria Elisa şi Ioana Nicole au aproape 7 anișori și s-au născut în ziua în care părinții lor sărbătoreau șapte ani de la prima întâlnire. Iată povestea unei familii fericite.
Alcătuiesc un cuplu de succes. Ea este cântăreață de muzică populară, iar el este dirijor la ”Orchestra Națională Valahia”. Lavinia Goste și Marius Zorilă formează o familie închegată, iar de când au și postura de părinți au reușit să facă din căsnicia lor o adevărată fortăreață. Sunt de 14 ani împreună și au devenit părinți fix în ziua în care serbau 7 ani de când s-au văzut prima oară. ”Iubirea noastră s-a născut acum 14 ani, când ne-am cunoscut la Festivalul Mamaia. Atunci și acolo s-a născut iubirea noastră care, iată, astăzi este frumos sărbătorită de existența celor două minuni - Maria – Nicole şi Ioana – Elisa, gemenele noastre care au venit pe lume acum 7 ani”, povestea Lavinia pentru Click! la începutul acestui an.
Lavinia Goste a pierdut o sarcină
Vestea că vor avea gemene a venit ca un șoc, dar totodată au primit-o cu mult entuziasm. ”Am avut un şoc. Prima reacţie a fost să îi spun doctorului că e nebun şi nu vede bine. Evident, m-am speriat; ştiam că sunt însărcinată dar nu mă aşteptam la doi din start, ţinând cont că aveam o sarcină pierdută, iar sarcina aceasta întârzia să apară. În familie au mai fost gemeni deci am făcut ulterior leagătura. Vestea că sunt fetițe am primit-o în cea de-a 12 săptămână de sarcină; din acel moment a început să îmi placă rozul, viaţa mea s-a colorat. Am început să mă uit la hainuțe de fetițe în magazine, să mă gândesc ce să le cumpăr şi cum să le cresc”, a povestit Lavinia pentru www.kidmagia.ro. Acum, micuțele au 7 anișori și deja au gusturi la haine. ”Gemenele au hăinuțe diferite, pentru că fiecăreia îi plac alte culori. Se întâmplă să le placă şi o bluză sau o fustă identică, însă eu evit să le îmbrac la fel. Le explic că aşa le încurca lumea, iar ele nu îşi doresc asta. Atunci când aleg să se îmbrace la fel îşi pun ecusoanele cu numele lor! Iar ele spun: “Ca să nu ne mai încurceeee!”, a mai povestit Lavinia pentru aceeași publicație.
Citește și:
Cazuri extraordinare! Cei mai rari gemeni din lume: rase și tați diferiți
Caz rar în România: Gemene născute la diferenţă de 51 de zile