Ce a învăţat-o Ozana Barabancea pe Andreea Bălan să facă după botezul fetiţei
După ce a uimit pe toată lumea când a început să cânte în biserică la botezul fetiţei Andreei Bălan, Ozana Barabancea continuă să o surprindă pe colega ei de la "Te cunosc de undeva". Soprana a mărturisit în repetate rânduri că este o persoană credincioasă, motiv pentru care încearcă să o convingă şi pe cântăreaţă să meargă mai des la lăcaşurile sfinte şi să o ia şi pe micuţa Maya cu ea.
Ozana Barabancea şi-a făcut simţită prezenţa şi vocal la botezul fetiţei Andreei Bălan, artista mărturisind că momentul a luat-o complet pe neaşteptate. Cântăreaţa a povestit la Antena 1 că nimic nu a fost regizat, soprana uimind audienţa cu gestul ei. "A început să cânte pur şi simplu pentru că Ozana chiar ştia cântecele. Am avut o slujbă foarte frumoasă pe care au ţinut-o trei preoţi. După botez, Ozana mi-a spus că ar trebui să merg cu Ella în fiecare duminică să o împărtăşesc şi dacă nu fac asta se supără pe mine", a spus cântăreaţa la Xtra Night Show.
În urmă cu două săptămâni, Ozana Barabancea nu a ratat ocazia de a-i face o surpriză de proporţii Andreei Bălan, aşa că la slujba de creştinare soprana şi-a uimit audienţa cu o intereptare de excepţie chiar în biserică. Jurata de "Te cunosc de undeva" a mărturist pe contul ei de socializare că a fost o mare onoare pentru ea să poată să cânte în biserică.