Ce nu se vede la televizor, la «Ferma Vedetelor»!
A câştigat simpatia publicului după ce i-a iniţiat în tainele agriculturii şi ale traiului la ţară pe cei 12 concurenţi ai emisiunii “Ferma Vedetelor”. Foarte puţine lucruri se ştiu însă despre fermierul Nea Raţă. Reporterii Click! au mers la el acasă în Agigea şi vă arată ferma peste care e stăpân în acte.
Pe o străduţă cochetă din comuna Agigea, judeţul Constanţa, îşi are gospodăria fermierul Nea Raţă de la «Ferma Vedetelor» (49 de ani), pe numele său real Florin Raţă. Prin gardul impunător nu se poate zări mai nimic în curte, dar la o privire mai atentă se observă că aici domneşte ordinea şi curăţenia. Iarba e tunsă meticulos, copacii daţi cu var pe trunchi, iar panseluţele multicolore şi câteva statui completează tabloul unei ogrăzi fără cusur.
Chiar dacă are o casă impunătoare, trei maşini şi o fermă de utilaje la Moviliţa, Nea Raţă nu se făleşte cu averea sa, iar cei care-l cunosc spun că e om gospodar, modest şi-şi iubeşte familia ca pe ochii din cap.
“Are doi copii frumoşi, Maria şi Bogdan. Soţia Mihaela i-a crescut bine, sunt copii cuminţi şi respectuoşi”, ne-a spus unul dintre puţinii săteni, care ştiu că vecinul lor e vedetă la Bucureşti. Localnicii urmăresc emisiunea «Ferma Vedetelor» de la Pro Tv, dar nici prin cap nu le-a trecut că fermierul care dă ordine vedetelor e chiar vecinul lor.
“Nea Raţă? Ăla de la Pro tv stă în Agigea? Stau de 30 de ani aici, dar n-am auzit de el”, ne-a spus nea Ion, care muncea la doi paşi de casa fermierului. Altă stradă, aceeaşi reacţie.
“Ne uităm la emisiune şi ne place fermierul. Zici că-i nea Marin! (n.r. Marin Barbu de la Antena 1) Dar nu ştiam că locuieşte aici! Poate s-o fi mutat de curând”, ne-a spus tanti Nina. Nea Raţă de la «Ferma Vedetelor», care s-a născut la ţară, în comuna Apa Asău (Bacău), are însă mai bine de 20 de ani de când şi-a ridicat casa în sat.
La câţiva kilometri de Agigea, în satul Moviliţa, Nea Raţă, din «Ferma Vedetelor», are şi fermă. Nu de animale însă, ci de utilaje pentru agricultură. Fermierul şi-a montat şi camere de supraveghere, ca nu cumva să cadă pradă hoţilor. În curtea fermei are tractoare, combine, remorci, semănători şi alte utilaje.
Fermierul-şef are 400 de hectare de pământ, pe care cultivă orz, grâu, floarea-soarelui şi rapiţă. Nici în Moviliţa, unde-şi are ferma, nu e mai cunoscut. “Trece zilnic pe aici, merge la ferma lui. Dar oamenii nu-l cunosc. Ăştia din cartierul nou nici nu au curent, aşa că nu se pot uita la televizor”, ne-a spus Cristina, o localnică din Moviliţa. Bineînţeles că primul om la care am bătut la poartă în Agigea a fost chiar Nea Raţă. Acesta însă a refuzat politicos orice dialog, motivând că are un contract strict cu cei de la Pro tv.
«Ferma Vedetelor»: S-a născut la ţară, într-o zonă de munte
Florin Raţă s-a născut în Apa Asău, un sat situat în partea de vest a judeţului Bacău, în munţii Goşman. Fermierul mai are un frate şi o soră. A făcut Liceul Agricol din Roman şi de atunci a început să lucreze ca tehnician agronom în cadrul mai multor instituţii. De peste 10 ani se ocupă de propria fermă. Astfel, se explică bagajul lui de cunoştinţe cu care i-a uimit pe concurenţii de la “Ferma vedetelor”. Este căsătorit şi are doi copii, Maria (19 ani) şi Bogdan (16 ani).
La concurenţă cu Nea Mărin
“Ferma vedetelor” de la Pro Tv are de luni seara un concurent direct la Antena 1, emisiunea ”Poftiți pe la noi”, cu celebrul Nea Mărin. Muncile și viața la țară ale vedetelor i-au atras în egală măsură pe telespectatori. ”Ferma” a avut rating de 9,1, iar rivala de la Antenă, 9,4, în condițiile în care durează cu o oră mai mult. Nea Mărin s-a lansat şi el la Pro tv, dar acum pune vedetele la treabă la Antena 1.