Ce schimbată e Oana Roman cu perucă: "Este cea mai bună apariţie a ta!"
Chiar dacă nu mai este implicată în vreun proiect tv, Oana Roman este nelipsită de la evenimentele mondene. Marţi seara, vedeta a semnat condica la aniversarea de zece ani a unui salon de înfrumuseţare cunoscut din Bucureşti, unde nu a trecut neobservată. Mai slabă şi cu un look complet schimbat, vedeta a primit laude pentru felul în care şi-a ales ţinuta şi coafura.
După ce, în ultima perioadă, a slăbit mult, Oana Roman (41 de ani) încearcă o nouă schimbare şi cu înfățișarea ei. Dar pentru că nu este atât de curajoasă, mezina familiei Roman a încercat pentru moment doar o perucă. Vedeta a publicat o imagine în care este cu totul schimbată. Brunetă, cu un bob scurt, filat în față și cu breton, Oana arată spectaculos şi nu o spunem noi, ci până şi cârcotaşii care vor să-i caute mereu un nod în papură.
"Este cea mai bună apariţie a ta, rochia te avantajează, părul e super, eşti foarte faină!", "Îţi stă bine şi cu perucă, dar rochiţa este superbă şi te prinde culoarea!" sunt doar două dintre părerile celor au văzut-o pe vedetă în fotografiile de pe Facebook. "Cele mai specraculoase apariții ale mele în materie de beauty, extensii, păr şi peruci, vi se datorează!", a scris Oana Roman alături de urările de la mulţi ani salonului care se ocupă de look-ul ei.
oana Roamna este căsătorită cu Marius Elisei (30 de ani). Cei doi au împreună o fetiţă, Isabella, în vârstă de trei ani.