Ce spune Octavian Strunilă despre dansul cu iubita lui, de la PRO TV
Au mai rămas doar câteva ore până la debutul emisiunii „Uite cine dansează”. Luni, 6 martie, la PRO TV vom vedea o aglomerație de vedete pe metru pătrat.
Emisiunea e prezentată de Mihaela Rădulescu și de Cabral, jurați sunt Andreea Marin, Gigi Căciuleanu, Mihai Petre și Florin Călinescu, iar în ring vor intra 12 VIP-uri, alături de 12 coregrafi profesioniști.
Printre concurenți se numără și actorul Octavian Strunilă, care va dansa în familie. Partenera lui din ring este iubita lui, Oana Botez. Amândoi au mare experiență: Oana e coregraf și dansator profesionist, iar Octavian a câștigat, alături de Ella Dumitru, cel de-al 10-lea sezon de la “Dansez pentru tine”.
- Click!: Parcă eşti mai ocupat ca niciodată. Filmezi pentru „Jocuri de celebritate”, participi la „Uite cine dansează” şi mai ai şi piese de teatru. Timpul cu familia e preţios. Cum îl petreceţi?
Octavian Strunilă: Despre timpul petrecut în familie o să aflaţi chiar din show, pentru că săptămăna trecută am fost nevoit să iau copiii cu mine la repetiţii. Aşa că sunt oarecum parte din spectacolul primei săptămâni. Se distrează cu mine la repetiţii şi învaţă lucruri noi. E un mediu artistic şi le place. Probabil săptămâna viitoare o să mă ajute tatăl meu cu copiii. Sper să vină luni (azi, 6 martie) în Bucureşti pentru asta.
- Crezi că e un avantaj că vei dansa cu Oana, iubita ta şi mama copiilor tăi?
Eu şi Oana suntem foarte fericiţi să facem parte din acelaşi show. E un mod inedit de a ne cunoaşte şi în acest context. Se va lăsa cu spectacol… şi surprize!
- Cât petreci la antrenamente, pe platourile de filmare?
Câteva ore zilnic. E foarte important să treci peste acel moment în care zici că nu mai poţi. Să te ridici şi să mai faci o dată, exact în momentul în care credeai că eşti sfârşit. Atunci iese cel mai bine.
- Ţi-ai schimbat stilul alimentar, iei vitamine, te antrenezi mai mult decât de obicei?
Da. Încerc să nu mănânc înainte de antrenament şi încerc să dorm măcar 8 ore pe noapte. Vitamine iau de când mă ştiu. Acum sper să nu iau mai mult decât e cazul.
- Ai experienţa dansului, pentru că ai participat şi ai şi câştigat „Dansez pentru tine”. Cum crezi că va fi de data aceasta? Va fi mai greu?
Se pare că va fi foarte greu, pentru că acest show se sprijină doar pe dans. Nu mai există caz umanitar cu care să empatizeze publicul. Publicul va vota în funcţie de cât de bine ai dansat. Trebuie sa fii foarte bun, asta e tot ce contează!
- Mai păstrezi legatura cu foştii concurenţi din „Ferma Vedetelor”?
Bineînţeles! Nu vorbim aici despre Paul Ipate, care este extrem de prezent în viţa mea, filmăm zilnic, joacă la mine în spectacol şi avem şi foarte multe evenimente la care mergem împreună. Mă mai văd cu Benny (a fost la spectacolul nostru “Cum se face?”), cu Lili Sandu sunt concurent la „Uite cine dansează”. Deci prietenii au rămas.
- Nu îţi este dor de un serial de televiziune?
Ba da. Dar am făcut în această perioadă atâtea lucruri noi şi am învăţat atâtea despre alte genuri TV, încât nu am prea avut timp să mai tânjesc după un serial. Când o fi să fie...