Chef Florin Dumitrescu dă lecții de gătit și când merge la mall
Unul dintre cei mai în vogă bucătari din România, cunoscut publicului larg pentru emisiunile culinare pe care le-a jurizat, are timp și pentru lecții gratuite de gătit. Florin Dumitrescu (29 de ani) le va împărtăși câteva secrete din bucătăria sa bucureștenilor care sunt pasionați de gastronomie. Demonstrația de gătit are loc sâmbătă, între orele 15.00-18.00, într-un mall din sectorul 4 al Capitalei.
Dacă ai dileme existențiale legate de anumite rețete sau dacă vrei să afli sfaturi neprețuite de la un bucătar care a gătit în nenumărate restaurante din România, atunci sâmbătă e cel mai potrivit moment să te duci la întâlnirea cu Florin Dumitrescu. Timp de trei ore, Dumitrescu va da lecții de gătit și te va introduce în tainele combinării ingredientelor și mirodeniilor în Sun Plaza Mall din Sectorul 4. Demonstrația de gătit are loc în zona restaurantelor, la etajul I al centrului comercial. Vei avea ocazia să înveți tehnici noi de preparare a alimentelor, dar și să pleci acasă cu rețete inventate sau desăvârșite de Florin Dumitrescu. Toți cei care își vor lua inima în dinți și șorțul în jurul brâului vor putea găti cot la cot cu juratul de la „Chefi la cuțite”. Eforturile lor vor fi răsplătite cu premii constând în exemplare din cartea „Gătește cu mine”, lansată de Chef Forin Dumitrescu în primăvara acestui an.
Chef Florin Dumitrescu le va arătat tuturor celor prezenți cum se pot găti pastele carbonara fără pic de smântână, dar și cum se preapară carnea de vită pentru a fi suculentă și fragedă. Mai poți afla ce gust poate avea un burger din creveți sau cum poți transforma cartofii și nucile într-un desert apetisant. Intrarea este liberă.
Până să afli din gura lui cum se prepară mâncărurile tale favorite, iată mai jos o rețetă de păstrăv în crustă de ierburi!