EXCLUSIV! Uite unde s-a mutat cu chirie Victor Slav!
Despărţirea de Anda Adam şi-a pus amprenta şi asupra nivelului de trai al prezentatorului rubricii "Vremea" de la Pro TV, Victor Slav. Dacă pe vremea când era cu Anda se lăfăia într-un apartament de lux, plătit de iubită cu 800 de euro lunar, acum Victor s-a mutat în condiţii modeste, într-un bloc vechi din zona Decebal. Chiria este la jumătate, adică aproximativ 400 de euro.
Click! a dezvăluit chiar de la începutul rupturii dintre Anda Adam (32 de ani) şi Victor Slav (32 de ani), că banii ar fi fost motivul de la care au început certurile între cei doi.
Un vecin ne-a declarat sub protecţia anonimatului că Anda se săturase să plătească chiria imensă de 800 de euro, pentru apartamentul de lux situat în complexul Orhideea Garden din Plevnei, unde au locuit împreună cei doi porumbei.
Cum solista câştiga de 10 ori mai mult decât prezentatorul rubricii "Vremea" de la Pro TV, remunerat cu aproximativ 3.000 de euro pe lună, în cârca ei cădeau toate cheltuielile casei. De altfel, acelaşi vecin ne-a mărturisit că Anda îşi cumpărase o vilă cu două luni înainte să anunţe ruptura de Slav. Acesta din urmă a rămas în apartamentul din Plevnei până când despărţirea a fost făcută public.
Chiar cu o seară înainte să fie făcut anunţul, Slav şi-a încărcat catrafusele într-o maşină împreună cu un prieten, noaptea, şi le-a dus la noul său apartament situat în zona Decebal - Piaţa Alba Iulia. Ieri dimineaţă, reporterii Click! au făcut o vizită la blocul cu pricina, în timp ce Victor era plecat cu treabă la Pro TV.
Aici a locuit împreună cu Anda Adam, care plătea o chirie de 800 de euro
Imobilul este unul cu patru etaje, construit pe vremea comuniştilor. Noii săi vecini ne-au spus că apartamentele au două sau patru camere, dar protevistul şi-a închiriat o locuinţă mică, de două camere, iar chiria se situează în jurul sumei de 400 de euro, adică jumătate din cât achita Anda pentru apartamentul de lux din Plevnei.
"L-am văzut ieri pentru prima dată. M-am şi mirat că îl ştiu de la televizor. I-am şi zis soţului că l-am văzut pe băiatul ăla drăguţ de la meteo. Blocul nostru e plin de bătrâni, n-avea cum să treacă neobservat", ne-a mărturisit o vecină, cu zâmbetul pe buze. Victore, ai nimerit bine! Vecini drăguţi şi buni-platnici: nu au un leu restanţă la întreţinere.
S-a întâlnit cu un designer să redecoreze apartamentul
Fotoreporterii Click! l-au surprins, miercuri, la orele prânzului, pe Victor părăsind blocul în care locuieşte. Acesta s-a suit în autoturismul său, un Volkswagen Tuareg, şi s-a îndreptat către hotelul Hilton.
În drum, s-a întâlnit cu Mihai Sturzu de la trupa Hi-Q, după care a intrat în hotel, unde îl aştepta un designer de interior. Cei doi au stat preţ de două ore la taclale, apoi au plecat spre sediul unei firme de design din zona Floreasca, semn că Slav intenţionează să-şi redecoreze noua locuinţă. Aici a mai stat o oră, îndreptându-se apoi spre sediul Pro TV.