Corina Chiriac şi-a făcut cadou de ziua ei un album
Ultima actualizare:
Pe 26 octombrie, îndrăgita solistă a împlinit 67 de ani de viaţă şi 50 de carieră, iar cu această ocazie şi-a făcut un cadou special.
Este vorba despre un nou album, pe care Corina Chiriac îl lansează luni, de la ora 16.00, la Magazinul Muzica de pe Calea Victoriei, din Capitală. Noul material se numeşte „Ne cunoaştem din vedere” şi a fost produs la Casa de Discuri „Eurostar”. Corina Chiriac nu doar că interpretează cele 14 piese de pe album, ci semnează şi compoziţia acestora. Alături de solistă vor fi foarte mulţi prieteni, colegi de breaslă, actori, compozitori, iar evenimentul va fi prezentat de Octavian Ursulescu, prieten de-o viaţă al solistei.