Cristi Nistor, de la “Vocea României”, la “X-Factor”: “E ultimul examen pentru mine”
Interpretul hitului “Coji de portocale”, solistul Cristi Nistor, a participat la competiţii precum Cerbul de Aur, Eurovision, iar în 2012 şi-a încercat norocul şi la “Vocea României”, în echipa Loredanei Groza. Descurajat de rezultate, tânărul a decis că va mai face o ultimă încercare în show-urile televizate: diseară, de la 21.15, îl vom vedea la”X-Factor” (Antena 1).
Cristian Nistor (31 de ani) devenea cunoscut în urmă cu 11 ani, după ce a lansat piesa ”Coji de portocală”, împreună cu Simona Nae. Cu toate că piesa încă le este cunoscută multora, numele lui Cristian are rezonanță doar în grupuri restrânse din lumea muzicală din România, spre amărăciunea lui, deşi el a continuat să cânte. „Am avut o piesă acum vreo 11 ani, <Coji de portocale>. Este o marcă ce mă reprezintă, a prins foarte bine atunci și chiar am fost surprins să văd că încă se mai ascultă și în zilele noastre. Între timp am tot făcut muzică, însă cât a ajuns la public, nu a mai ținut mereu de mine”, a mărturisit Nistor, care a decis ca anul acesta să participe la audițiile “X-Factor”. „Mă ocup cu muzica de la 17 ani, îmi doresc să fiu din nou pe scenă, să simt oamenii, să pot transmite. Ar fi cele mai fericite momente ale vieții mele. Cu siguranță <X-Factor> poate să fie o reinventare a mea”, spune Cristian, care a mai participat până acum şi la alte competiții de amploare.
Cu toate acestea, cariera sa nu a luat avânt cu adevărat, ceea ce la descurajat și, la doar 31 de ani, se gândește să caute o altă pasiune în care să își investească timpul și eforturile. ”Nu e chiar ca la școală, dar <X-Factor> e tot un soi de examen, poate ultimul pentru mine din categoria de interpretare, pentru că au trecut anii peste mine, nu mai am 17 ani, încep să îmbătrânesc. Mă gândesc că poate ar fi cazul ca un fotbalist să atârne ghetele în cui în ceea ce privește participarea la concursuri”, a spus, descurajat, Cristian Nistor. Tânărul a mai a compus în ultimii ani melodii pentru unii dintre cei mai mari artiști din România. Pe solist îl veţi vedea în această seară, 22 septembrie, de la ora 21.15, la Antena 1, într-o nouă ediţie jurizată de Delia, Carla’s Dreams, Horia Brenciu şi Ştefan Bănică Jr. şi prezentată de Răzvan Simion şi Dani Oţil.