Cum arată Adela Popescu la trei luni după naştere. A avut curaj să se îmbrace aşa
Adela Popescu începe să îmbrace din nou vechile haine pe care le avea în garderobă înainte de a rămâne însărcinată. Dacă până acum, prezentatoarea "Vorbeşte lumea" de la Pro Tv a preferat să-şi ascundă micile imperfecţiuni lăsate de sarcină şi să poarte cămăşi largi, blonda a revenit în jeanşi şi tricou pe micul ecran.
Adela Popescu (29 de ani) se poate lăuda că în trei luni a ajuns din nou la dimensiuni de invidiat. Actriţa care a devenit mămică de băiat se poate îmbrăca din nou cu tot ce visează. În ediţia de joi a emisiunii "Vorbeşte lumea" de la Pro Tv partenera de viaţă a lui Radu Vâlcan a ales o vestimentaţie lejeră pentru a apărea pe sticlă, dar nu a optat pentru haine largi aşa cum o făcea până acum. Blonda a purtat o pereche de jeanşi mulaţi la care a asortat un tricou arătându-le tuturor că burtica aproape a dispărut, iar kilogramele acumulate în sarcina cu Alexandru s-au "topit".
Recent, Adela şi-a botezat în secret băieţelul, iar la evenimentul festiv a ales să poarte o ţinută elegantă, dar formată dintr-o pereche de pantaloni largi.