Cum a modelat-o copilăria pe Anda Adam în diva de succes de azi: «Îmi doresc să-i transmit și fetiței mele aceleași valori»
Concurenții de la Ferma au dezvăluit care au fost cele mai frumoase amintiri din copilărie, dar și ce invățături au păstrat cu ei pe toată durata vieții lor. Iată că pentru Anda Adam și nu numai, copilăria a însemnat un mod de a-și construi caracterul și personalitatea pe care o are chiar și în ziua de azi, iar tot ce a învățat atunci, acum își dorește să-i insufle și fiicei sale.
Au crescut la oraș, iar viața lor este legată de tehnologie și de confortul asigurat de ceea ce au acasă. Dacă așa a fost dintotdeauna sau dacă bucuria copilăriei lor a venit din alte elemente, iată ce au răspuns orășenii din emisiunea Ferma la întrebarea: «Care a fost cea mai frumoasă amintire din copilărie?».
Ce amintiri au vedetele de la emisiunea Ferma din copilărie
Anda Adam a primit lecții importante din partea familiei pe care își dorește să le dea mai departe fetiței ei: ”Îmi amintesc și acum de faptul că părinții și-au dorit mereu pentru noi să avem principii de la care să nu ne abatem, să credem în noi și să muncim pentru ceea ce ne dorim să obținem. Mereu am ținut cont de faptul că este important să emani o energie pozitivă și să lupți pentru ceea ce îți dorești. Îmi doresc să îi transmit și fetiței mele aceleași valori și să o văd cum crește cât mai frumos.”
Paul Diaconescu nu uită nici acum lecțiile primite de la bunici și modul în care a simțit libertatea pentru prima dată: ”Unul dintre momentele marcante a fost când, la 11 noaptea, am urcat în deal singur, prin locurile unde bunicul mă purtase deja de mai multe ori după lăsarea întunericului. Poate prima dată când am conștientizat că exist, acolo sus la înălțime, la intrarea în pădure, de unde urmăream satul adormit, slab iluminat electric. Mă gândeam atunci că sigurul lucru de care-mi era cu adevărat teamă, erau câinii de la stână. La 8 ani mă simțeam un copil fericit și curajos!”
Muzica și primul moment în care cei din jur i-au apreciat talentul sunt strâns legate în amintirea Giuliei Nahmany: ”Prima are legătură cu pasiunea mea de a fi artistă, încă de mică. Eram într-o tabără școlară și îmi doream foarte mult să impresionez clasa, să le arăt colegilor cât de bine pot eu să cânt. Așa că am început pur și simplu să cânt „Man in the mirror” și țin minte că toți copiii au amuțit și mă priveau fascinați.”
Alina Pușcău credea că o așteaptă o carieră de profesoară pentru care se pregătea încă de când era mică: ”Din perioada copilăriei, îmi amintesc, cu drag, de momentele amuzante cand îmbrăcăm pe furiș ținutele mamei, îi foloseam produsele de machiaj și jucam în oglindă rolul de profesoară.”
Ca un campion, așa a crescut Bogdan Stoica, iar asta l-a ajutat pentru ceea ce a urmat în cariera lui: ”Una dintre cele mai frumoase amintiri o am de la vârsta de 5 ani, de ziua mea, când m-am trezit și tatăl meu m-a ridicat pe umeri, mama și fratele meu mi-au adus un tort și mi-au cântat "La mulți ani". O surpriză frumoasă care mi-a rămas întipărită în memorie.”
Cu nostagie, Cezar Ouatu își amintește despre momentul în care dorul de părinți l-a copleșit: ”Cea mai frumoasă amintire este legată de momentul în care mi-am revăzut tatăl, după 6 luni în care el lucrase în Austria. Dorul era foarte mare și la un moment dat el a reușit să ne facă viză. Când eram la vârsta de 7 ani și am ajuns la Arad, unde există o gară în care nu voi uita niciodată, cum alergam fiecare din câte o parte a peronului – parcă din două lumi diferite, dar cu un dor nemărginit.”
Iubirea pentru animale i-a marcat copilărie Elenei Chiriac și a ajutat-o să înțeleagă cât de importantă este grija pentru acestea: ”Când aud cuvântul copilărie, primul lucru la care mă pot gândi sunt animalele. Întotdeauna am avut o pasiune pentru pisici, pot spune că sunt slăbiciunea mea. De când eram mică, ofeream adăpost tuturor pisicilor de pe stradă, chiar dacă părinții mei nu erau întotdeauna de acord. De multe ori, se trezeau cu ele în casa fără să știe. Ajunsesem la un moment dat să avem chiar 20 de pisici în curte.”
Un actor hotărât, George Piștereanu a învățat o lecție importantă despre muncă încă de când era copil: ”Îmi amintesc că tata își dorea să construiască o casă, pe pământ, ceea ce era un element comun la machedoni: au nevoie să-și construiască o casă. A muncit foarte mult în Italia și avea multe idei pe care dorea să le pună în aplicare. Aveam 12 ani când am început. Eram eu, tata, fratele meu și 1-2 băieți care ne ajutau când puteau să vină, deoarece în 2002 se găseau foarte greu oameni care să ne ajute datorită boom-ului imobiliar. Îmi amintesc bucuria pe care o simțeam când se punea cărămidă peste cărămidă. Țin foarte bine minte când am făcut acoperișul și cum eu băteam lemnele acelea lungi pe casă, iar asta îmi dădea o emoție pentru că simțeam cum va rămâne ceva în urmă.”
