Cum a primit Mihai Petre vestea că va fi tătic a doua oară: «M-am așezat pe canapea»
Mihai Petre este cel mai fericit bărbat de când a aflat că va deveni tată pentru a doua oară. Elwira și Mihai au fost invitați în platoul emisiunii "Vorbește lumea", unde au dezvăluit modul în care acesta a primit vestea cea mare, dar și care sunt așteptările lor.
Elwira a declarat că își dorește să aibă încă o fetiță. Soția lui Mihai Petre este însărcinată în patru luni, dar se simt foarte bine, în ciuda faptului că în primele luni de sarcină a avut grețuri. “Sunt în 4 luni, primlele au fost cu greţuri, dar acum e bine, mă simt perfect. Cred că va fi fetiţă. Ne-am dorit copii, eu mi-am dorit o fetiţă. Catinca a stat jumătate de oră în braţe la Mihai când a aflat vestea, a stat şi a analizat. Ea ne-a spus că îşi doreşte o surioară, se uita în cer şi spunea: Doamne, să îmi aduci o surioară! Voi naşte pe la sfărşitul lunii august, început de septembrie.”, au fost cuvintele acesteia.
Mihai Petre a povestit, vizibil emoționat, cum a primit vestea cea mare de la soția sa și a dezvăluit că deși își dorește tot o fetiță, nu știe cu siguranță ce nume ar alege pentru ea. În schimb, dacă copilul va fi un băiat, s-a gândit deja la un nume care i s-ar potrivi. “M-am aşezat pe canapeaua din living şi m-a anunţat, m-am bucurat extrem de mult. Nu poţi descrie în cuvinte prea bine. Nu poţi face o şcoală de părinte, lucrurile se întâmplă natural. Abia aştept să o cunosc. Nu avem încă un nume. Avem variante, dar nu cred sută la sută în ele. Aveam un nume de băiat… Matei îmi place mult, dar pentru fată nu ştiu.” a declarat Mihai Petre.
Anul trecut, Mihai Petre a dezvăluit că fiica sa, Catinca, de doar 5 ani este deja pasionată de dans, dar că nu o constrânge cu nimic în acest sens, ci o lasă să se bucure așa cum dorește de copilărie. "Mă invită din când în când, iar eu cu mare plăcere dansez cu ea. Ultima dată am dansat un tango în pijama. Deocamdată e o joacă pentru ea. Încercăm să o lăsăm să se bucure, să se joace, să fie copil", a povestit coregraful.