Când au aflat fiicele lui Florin Busuioc că au un frate secret
Florin Busuioc (55 ani) a fost în atentia presei în urmă cu câțiva ani când și-ar fi ascuns existența fiului său cu același nume.
Prezentatorul rubricii meteo de la ProTv are doua fiice alături de soția lui Liliana și încă un fiu dintr-un mariaj anterior. Florin Jr, fiul "ascuns" al lui Busu, are acum 26 de ani, însă, în trecut, acesta s-a confruntat cu o problemă foarte gravă. Florin Jr. a întâlnit etnobotanicele dar în cele din urmă a ales să se trateze la un centru de dezintoxicare.
Florin Busuioc a confirmat într-un interviu pentru revista Taifasuri faptul că fiicele sale au știut mereu că au un frate. „Despre mine a scris presa că am un fiu secret la Târgu-Mureș, dar eu n-am făcut niciodată un secret din asta. Că a aflat presa târziu nu este treaba mea. Fetele mele au aflat încă de la vârsta de 3 ani că mai au un frate pe care îl cheamă Florin. Nu m-a interesat ce-a spus presa, ci doar ca relația dintre mine și el să fie corectă și fără ascunzișuri. Noi vorbim la telefon, păstrăm relația”, a spus prezentatorul.
Cu siguranță, tatăl și fiul au o relație stabilă acum. Florin jr este acum perocupat de cariera și de pregătirea sa profesională.