Cum s-a vindecat Nadine după bătăile și umilințele de la orfelinat
Declaraţiile recente, pline de suferinţă şi emoţie, cu care ne-a surprins Nadine Voindrouh, ascund o poveste demnă de un scenar de film. Vedeta a găsit însă puterea să uite şi să se reabiliteze psihic după copilăria cruntă pe care a trăit-o într-un centru de plasament din Bucureşti. Iată care e salvarea ei.
Copilăria fără părinţi a lăsat semne adânci în sufletul mulatrei Nadine Voindrouth (40 de ani), care la vârsta de şase ani a ajuns la orfelinat, după ce mama ei a murit şi tatăl a plecat în Congo, ţara lui natală. „Tatăl meu era african şi mama româncă. Pe vremea lui Ceauşescu nu se puteau căsători, era un fel de concubinaj al comunismului. El a plecat în ţara lui, iar ea a rămas cu noi, doi copii negri şi fratele meu alb. Mama a murit tot din cauza sistemului, la un chiuretaj. Bunica a luat decizia de a ne duce la casa de copii. Pe fiecare ne-a dus în altă casă de copii din cauza vârstei. Cel mai traumatizant a fost în prima zi, când mi-au luat hainele de pe mine şi mi-au dat hainele căminului. Am simţit o cumplită umilinţă, furie, nesiguranţă", povestea Nadine, în 2013, la emisiunea "Sinteza zilei", de la Antena 3. Recent, în contextul discuţiilor despre parteneriatul civil între persoanele de acelaşi sex, Nadine a iybucnit din nou pe Facebook. "Aş fi dat orice să am părinţi homosexuali. Doi taţi sau două mame care să mă iubescă, să mă îmbrăţişeze, să-mi vorbească, să îşi dorească să mă cunoască, să mă protejeze de toate durerile pe care viaţă mi le-a adus, pentru simplul fapt că n-am fost învăţată diferenţa dintre bine şi rău, printre altele. Altfel ar fi fost viaţa mea".
Dar ce a făcut-o pe Nadine să-şi vindece rănile a povestit chiar ea, într-un amplu interviu pentru www.cariereonline.ro.“Aveam șase ani. Ajunsesem într-o casă de copii, dusă de mănuță de bunica mea. Singură și tristă, imaginam cu ochii minții tot ceea ce trăiesc astăzi: o familie, o casă mare și frumoasă, o viață prosperă, trăită în siguranță și în armonie. La 6 ani, acesta era universul meu. Cumva, copilul care am fost nu doar că imagina, ci l-am trimis în timp și spațiu, unde a creat o realitate cu care eu aveam să mă întâlnesc peste 34 de ani. Tot ceea ce am vizualizat la șase ani, s-a întâmplat până la împlinirea vârstei de 40. Nu am stat pe margine, iar visul a activat în mine curajul. Mi-a dat resurse despre care nu știam că le am. Cumva, am știut să fac multe lucruri pe care nu credeam că sunt în stare să le fac. Imaginația mi-a exteriorizat lumea, fără să am termeni de comparație. Nu știam ce înseamnă să ai haine pe care să le schimbi, o casă, să te îngrijească o mamă sau un tată, ce înseamnă ritualurile de viață pe care părinții le fac cu copii lor. Dreamboard-urile mi-au dat o stabilitate la nivel conștient, dar și inconștient. Mi-au mobilat lumea”, povesteşte Nadine pentru sursa citată.
În urmă cu doi ani, vedeta a dezvoltat metoda ‹Dreamboard› şi s-a decis să-i ajute şi pe alţii să își descopere sinele şi să-şi vindece traumele. A înfiinţat un ONG, Do Good, și a început să meargă în școli din Jud. Dâmbovița. Interacţiona cu elevii, îi ajuta să se exteriorizeze, să-şi proiecteze idealurile.
„Am văzut că visurile lor sunt extrem de puternice. Nu vedeau nici o piedică, spre deosebire de adulții care râmân blocați, iar visurile nu li se îndeplinesc. Copiii, conștienți de sărăcie, știu că într-un fel sau altul o să le iasă - dacă sunt cuminți și se duc la școală. De multe ori mi s-a întâmplat să mă retrag într-un colț al clasei și să plâng. Copiii umplu bănci întregi de visuri, de planuri cu ei. Este nedrept să ai o singură șansă la această viață și să o trăiești ca o amibă, să nu trăiești total această evoluție. Noi vom fi mai bine ca omenire atunci când toți oamenii vor trăi în armonie. Pentru asta însă, trebuie să fim educați. Dacă fiecare, la nivel de individ, ar face chiar și un gest de o secundă, în mii de ani se va ajunge undeva. Eu am ales să îmi trăiesc viața așa cum mi-ar plăcea să fie această lume”, mai declară fosta prezentatoare de la "Vorbeşte lumea".
