Dani Oţil, chinuit de aminitrea unui copil ucis de cancer: "O să mă urmărească toată viaţa"

Ultima actualizare:

    Dani Oţil a fost impresionat de povestea micului MateiFoto: Arhivă personală
Dani Oţil a fost impresionat de povestea micului MateiFoto: Arhivă personală

Dani Oţil este cunoscut pentru glumele pe cale le face în timpul emisiunii matinale pe care o moderează alături de colegul şi prietneul său Răzvan Simion, iar telespectatorii s-au obişnuit să îl vadă în ipostaze comice, pline de umor. Precum orice om, Dani trece şi prin momente în care fericirea sa este umbrită de evenimente mai puţin plăcute. Dani a scris un mesaj emoţionant pe Facebook în care şi-a deschis sufletul în faţa admiratorilor şi a vorbit despre o întâmplare care l-a marcat profund şi l-a făcut să se gândească la lucrurile cu adevărat importante în viaţa unei persoane.

Dani a vorbit depsre povestea de viaţa al unui băieţel pe care l-a întâlnit cu puţin timp în urmă şi de la care a avut de învăţat lecţii preţioase care îl vor urmări de acum înainte.

simeon stalpnicul png

"Am adunat în viaţa asta poveşti care nu pot fi spuse în interviuri. Pe asta o las aici, pentru că are legătură cu oamenii ăştia minunaţi care au avut un gând de aur. O las aici, pentru că o scriu. Am încercat să o spun. Nu o pot duce la sfârşit.Era o vreme când nu se prea vorbea despre cancer sau boli grave la tv, mai ales dacă erau copii implicaţi. Pornise boomul ăla mediatic. Pe post se înghesuiau sute de vedete făcute peste noapte. internetul Începuse să bată tv-ul şi "vedetele" se înmulţeau exponenţial. Ne-am încăpăţânat să povestim săptămâni la rand despre lupta cu boala a unor oameni. Am dat la schimb ziarelor subiecte de cancan pe asigurarea că vor scrie şi despre situaţia bolnavilor. Sună cinic, dar altceva nu aveam de dat la schimb. Ziarele cereau doar lipeli, sex, despărţiri, scandal. Într-una din vizitele mele la centru s-a agăţat de piciorul meu un baieţel. O să îi spunem Matei. S-a agăţat şi nu mi-a dat drumul până nu mi-a arătat toate colţurile clădirii. Era de departe cel mai energic copil de acolo. Alţii stăteau la pat, cu branule. Unii se jucau în linişte, el nu. Matei era un bulgăre de zâmbete şi de viaţă. Am aflat înainte să plec că avea o formă de cancer rară la copii. Mi-am pus o mie de întrebări pe drum: cum, de ce...de ce el...peste ceva timp m-au anunţat că mai mulţi copii din acel centru ne-au trimis la Neatza nişte tablouri făcute chiar de ei, în semn de mulţumire. Coletul a facut ceva pe drum...dar într-un final, a ajuns. Matei a făcut special pentru mine un tablou: era un far, pe malul mării. Aş fi patetic să dezvolt ce înseamnă un far...sau cum simbolizează el speranţa pentru cei de pe apă. Era un tablou. Mi l-a înmânat un adult de la centru. Avea lacrimi în ochi. Mi-a spus:-"Matei ţi-a trimis farul asta. Să îl pui bine. Din pacate, Matei nu mai e. El s-a stins, a ramas doar farul". A rămas doar farul... O să mă urmărească toată viaţa. Farul şi luminiţele pe care mă punea Matei să le număr pe tavan, când stăteam amândoi tolăniţi cu faţa în sus pe un pat de apă din clinică. Asta e o poveste cu un final prea trist. există multe altele ce nu se vor termina aşa. Uneori ne gândim la chinul pacientului şi uităm că în jur, sunt poate mult mai chinuiţi şi mai macinaţi părinţi, fraţi, surori...A venit momentul să ne gândim, a fost mesajul scris de Dani pe pagina personală de Facebook.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
gisele bundchen gravida plaja profimedia jpg
banner Analia selis jpg
maia morgenstern colaj facebook jpg
image jpeg
banner Madalin Ionescu png
banner brazi png
banner aurel pădureanu jpg
Banner georgica Cornu
image
actualitate.net
image
actualitate.net