De ce a fost cenzurată Ileana Ciuculete de TVR. Artista a murit cu acest regret
Ileana Ciuculete nu a fost agreată de postul public de televiziune. Interpreta de muzică populară, care s-a stins la scurt timp după ce a fost diagnosticată cu ciroză și cancer osos metastatic, apărea rar la TVR.
Ileana Ciuculete a murit la 14 martie cu un of pe suflet. Cântăreața de muzică populară apărea permanent pe ecran la televiziunile comerciale, însă nu era primită în emisiunile de televiziune de la postul național, decât foarte rar.
Realizatorii de la televiziunea publică nu apreciau faptul că Ileana a avut curajul, cu ani în urmă, să-și scurteze costumul popular și considerau că artista vorbea prea mult despre viața ei personală. Mai mult, realizatorii emisiunilor de profil de la TVR țineau la autenticitate și erau de părere că piesele lansate de Ileana Ciuculete în ultimii ani, precum ”Hai, bărbate, taci, taci, taci” sau ”Ciorba de curcan”, erau mult prea comerciale.