De la ”Dansez pentru tine” la un show erotic în toată regula
Chiar dacă solista se află în vacanţă şi se releaxează, echipa Deliei pregăteşte noi surprize pentru fanii ei. În curând, Delia va porni într-un turneu naţional “The Essence of Deliria”, varianta concentrată a show-ului de la Sala Palatului, din a cărui echipă fac parte oameni cunoscuţi în showbiz. E de văzut dacă vor fi păstrate momentele ”fierbinți” din spectacol.
Regizorul show-ului ”Welcome To Deliria” a fost Adrian Tapciuc. Acesta este cunoscut datorită apariţiilor în seriale precum “La Bloc” şi “Fete cu lipici” sau participarea la “Dansez pentru tine”. Tot el a făcut o vreme parte din echipele de la “X Factor” sau “Insula iubirii”. Tapciuc are un CV impresionant, el organizând show-ul Deliei astfel încât toate momentele să conţină elemente senzaţionale şi a gândit totul exact ca într-o transmisie live, care să menţină minut cu minut atenţia publicului.
Delia (34 de ani) sau „Deliria”, aşa cum bine şi-a intitulat show-urile din 2 şi 3 aprilie, de la Sala Palatului, şi-a însoţit hit-urile cântate pe scenă de coregrafii desprinse parcă din filmele interzise minorilor. A mimat actul sexual cu chitaristul şi cu dansatorii, s-a lăsat pipăită, a purtat ţinute din latex, extrem de mulate, a dansat, s-a agitat, aşa că show-ul a fost de-a dreptul piperat, iar dezmăţul a depăşit cu mult limita admisă pentru un minor.
La show a lucrat şi un producător de top, respectiv Ortansa Ichim – producătorul de conţinut de la X Factor, alături de care Delia a lucrat ani de zile în vestitul show de la Antena 1. Pentru coregrafie s-a lucrat cu profesionişti, pe care publicul îi ştie de la “Dansez pentru tine”. Coregrafii show-ului au fost Bogdan Boantă şi Andra Gheorghe Cocuţa – aceasta din urmă fiind persoana alături de care Delia a învăţat să danseze la un nivel profesionist.
Pe scurt, despre „Welcome to Deliria”
- invitaţii show-ului: Carla’s Dreams, Adrian Despot, Gabriel Cotabiţă şi Deepcentral
- peste 8.000 de spectatori
- filmarea videoclipului „Ce are ea” în timpului concertului
- 130 de costume personalizate
- lansarea albumului „Deliria”, ce include hiturile „Gura ta” (feat Deepcentral), „Da, mamă”, dar şi piese noi ca „Cine m-a făcut om mare”, compusă chiar de Delia, sau „Ce are ea”