Drogurile i-au luat minţile. Un cunoscut manelist şi-a înjunghiat soţia
O faptă oribilă a îngrozit lumea maneliştilor. Dan Drăghici, unul dintre cei mai cunoscuţi artişti ai genului, şi-a atacat soţia cu 11 lovituri de cuţit lăsând-o într-o baltă de sânge. Bărbatul a fost arestat în Marea Britanie pentru tentativă de omor. Femeia se zbate între viaţă şi moarte.
Incidentul a avut loc în cursul zilei de marţi, când, într-un acces de furie lăutarul a lovit-o pe femeie cu un cuţit. I-a aplicat nu mai puţin de 11 lovituri lăsând-o la pământ. Ulterior, aceasta a fost transportată de urgenţă la spital, unde a fost operată de două ori, însă medicii sunt rezervaţi cu privire la şansele ei de supravieţuire.
"Vestea că Dan Drăghici ar fi putut să comită o asemenea faptă m-a cutremurat şi mi-a tulburat liniştea. Îmi este greu să cred ce s-a întâmplat, pentru că îi ştiu felul, ce fel de om bun este, ce suflet mare are şi nu are curajul de a omorî nicio muscă. A fost ca un frate mai mare pentru mine sau ca un tată, în ciuda viciului pe care îl avea. Acesta era defectul lui, nimic mai mult", a scris Leo de Vis pe pagina lui de socializare.
Dan Drăghici era stabilit în Marea Britanie cu familia sa şi din câte se pare era consumator de droguri. Bărbatul are o fetiţă cu femeia pe care a atacat-o şi după care apropiaţii susţin că era înnebunit. Ultima dată cunoscuţii cuplului, l-au îndrumat pe Dan Drăghici să-şi caute soţia în Italia, unde femeia dispăruse. Cei doi s-au împăcat atunci însă armonia nu a durat prea mult în casa lor.