Durerile lui Gyuri Pascu, dezvăluite de fosta lui soție. "Spiritul lui s-a eliberat"

Ultima actualizare:

    Ioan Gyuri Pascu a murit la doar 55 de ani
Ioan Gyuri Pascu a murit la doar 55 de ani

S-a împlinit o săptămână de când Iona Gyuri Pascu a murit. Actorul a plecat la cele veșnice neîmpăcat, la doar 55 de ani. Neîmpăcat că bunătatea între semeni este pe cale de dispariție, că oamenii nu se opresc din a-i judeca pe cei cu care se însoțesc pe stradă, în autobuz, în familie sau la coadă la pâine. Se simțea neprețuit, ca mulți alți artiști, obosit de tot ce-l înconjoară și tot ce nu-i face cinste sau plăcere.

Fosta lui soție, Daniela Marin, cea care i-a rămas prietenă și după despărțire, și cea în brațele căreia și-a dat ultima suflare, este extrem de îndurerată de moartea lui Gyuri. Ea este și cea care a dat glas suferinței artistului, cea care l-a cunoscut bine și cea care a trăit alături de el deznădejdea de a vedea o sală pe jumătate goală la un spectacol de teatru sau oboseala pricinuită de drumurile repetate între diverse localități în care mergea pentru concerte.

Daniela a redactat un text cutremurător de sincer pe blogul său, valabil pentru zeci de artiști, de oameni care se pun în slujba muzicii, a teatrului, a filmului, a semenilor și care-și deschid sufletul în fața unora care de multe ori nu-i apreciază la adevărata lor valoare.

Lipsa de prețuire a venit și de unde se aștepta mai puțin: de la actori și regizori, de la prietenii care primeau CD-uri cu muzica lui, dar nu le desfăceau  iar Gyuri a avut neșansa de a le vedea în dulap, în țipla originală. Acest lucru l-a marcat.

"Spiritul Gyuri n-a murit. S-a eliberat! Asta aş vrea să fie clar tuturor. Da! S-a eliberat din urâtul ăsta pe care-l menţinem cu toţii în viaţa zilelor noastre. Din minciuna asta continuă, din lupta asta perfidă, din competiţia acerbă şi absurdă în care vă învăţaţi unul pe altul să “reuşiţi”, să “trăiţi bine”. Din mâlul pe care-l îngroaşă şi televiziunile şi toate chestiile astea media. Până când? Cât? Cât mai îndură românii care mai au bun simţ, care îşi amintesc ce înseamnă decenţa, care nu s-au lăsat târâţi în clevetire, în bârfe şi mizerii, în jocurile politice, în diabolice planuri de obţinere a “succesului”, ori a “puterii”, a “renumelui”… Voi chiar nu-nţelegeţi că nu mai aveţi mult până când toate spiritele înalte vă vor părăsi tocmai pentru că nu le vreţi? Pentru că nu le recunoaşteţi? Pentru că aveţi tot felul de … idei în cap şi nu vă permiteţi să fiţi sinceri, absolut sinceri cu voi înşivă?… Voi chiar credeţi că în marea sa iubire Maica Domnului vă va îngădui orice doar pentru că ŢARA asta este atât de frumoasă, pentru că-I este atât de dragă?… Chiar nu vedeţi că v-aţi apropiat de marginea prăpastiei?…", a scris Daniela Marin în textul testimonial din jurnalul ei online.

"Gyuri suferea pentru nedreptate şi pentru mizeria asta în care sunt ţinuţi românii"

"De mulţi ani sau poate de tot de atâţia ani de când îl ştiu eu, Gyuri suferea pentru nedreptate şi pentru mizeria asta în care sunt ţinuţi românii. (Poate că e la fel de valabil pentru toate popoarele, dar noi aici ne-am născut, nu?) Nu suporta minciuna, ipocrizia, făţărnicia, nu voia să accepte că “aşa e lumea” sau că “aşa se face” atâta vreme cât acest “aşa e” nu era bine deloc. Nu-i plăceau tiparele şi meme-le, şi modele şi etichetările, nici falsul patriotism sau absenţa verticalităţii coloanei vertebrale româneşti. Singura coloană dreaptă pare aceea a lui Brâncuşi. Nu înţelegea de ce trebuie să ne autoîngrădim în dogmele preluate dintr-un timp trecut, de ce nu putem privi cu seninătatea copilului, prezentul, de ce nu ne putem privi drept în ochi şi să ne spunem adevărul fără teamă", a mai adăugat fosta soție a artistului.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner Analia selis jpg
maia morgenstern colaj facebook jpg
image jpeg
banner Madalin Ionescu png
banner brazi png
banner aurel pădureanu jpg
Banner georgica Cornu
Banner Adrian Enache
image
actualitate.net
image
actualitate.net