EXCLUSIV Chirilă a câştigat 100.000 de lei la tribunal

Ultima actualizare:

    Artistul a apelat la judecători, după ce a cântat într-un local din Iaşi şi nu a fost plătit  foto: Click!
Artistul a apelat la judecători, după ce a cântat într-un local din Iaşi şi nu a fost plătit foto: Click!

Nu te pune cu Tudor Chirilă (40 de ani)! Artistul nu are milă de cei care nu-i plătesc serviciile. Asta au simţit-o pe pielea lor administratorii unui pub din Iaşi, care nu au achitat onorariul trupei Vama pentru un concert. Au ajuns în instanţă şi au fost puşi să plătească datoria, plus penalităţi.

Tudor Chirilă este cântăreţ, actor, compozitor, jurat la „Vocea României”, dar şi un bun afacerist. El deţine firma „Agenţia de Vise”, care organizează evenimente şi spectacole împreună cu formaţia Vama. Îşi onorează prompt contractele şi cere seriozitate şi din partea celor cărora le oferă serviciile.

De asta s-au convins şi administratorii pub-ului „Dublin” din Iaşi, care au adus celebra trupă Vama în local, în luna aprilie a anului trecut. Ei au încheiat un contract cu firma lui Tudor, însă nu au plătit suma pentru care au bătut palma. Aşa că s-au trezit, la sfârşitul anului trecut, că sunt chemaţi la judecată de firma lui Tudor.

Patronii localului spun că nu plătesc de obicei artiștii

Procesul a avut loc la Judecătoria Sectorului 2, iar magistraţilor nu le-a trebuit mult pentru a lua o decizie în privinţa cererii depuse în instanţă. În decembrie, judecătorii au hotărât că societatea din Iaşi care administrează pub-ul, e bună de plată: 30.012 de lei pentru concertul susţinut de trupa Vama, dar şi suma de 56.723 de lei, drept penalităţi de întârziere calculate pentru perioada 8 aprilie-13 octombrie 2014. „Noi nu plătim trupele care vin să cânte la noi, nu am făcut-o niciodată. Este o altă firmă care se ocupă de asta, de şase ani. Pentru trupa Vama au achitat masa şi cazarea, însă nu au plătit şi pentru concert. De asta s-a ajuns aici. Am contestat decizia instanţei. Dacă se stabileşte să plătim noi, asta vom face”, a declarat pentru Click! Radu Popa, administratorul pub-ului Dublin.

„Nu au onorat un contract şi trebuie să plătească. Bineînţeles, am cerut şi penalităţi”, este de părere şi Carina Sava, managerul lui Tudor Chirilă.

Solistul câștigă între 6.000 și 8.000 de euro pe concert

Tudor Chirilă şi colegii lui din trupa Vama cer, spun surse din showbiz, 6.000 € pentru un concert într-un club, 7.000 € pentru un concert în aer liber şi 8.000 € pentru o petrecere de firmă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Jennifer Aniston și Matt LeBlanc GettyImages 1447109068 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
loredana mihai bendeac colaj instagram jpg
banner Adina Halas png
Andreea Marin la 50 de ani   captură Instagram ședință foto Alex Gâlmeanu jpg
5 cristi minculescu jpg jpeg
De la 102 kilograme CRBL a ajuns anul acesta la 88
banner tata denisa manelista png
banner Niculina Stoican png
banner nick radoi png
image
actualitate.net
image
actualitate.net