EXCLUSIV "Cumnatul" lui Ştefan Bănică, obligat să plătească ţeapa dată la nuntă

Ultima actualizare:

    Lavinia Pârva, aici alături de fratele ei și de soția lui
Lavinia Pârva, aici alături de fratele ei și de soția lui

Situaţie neplăcută pentru familia Lavinei Pârva. Fratele cântăreţei şi soţia acestuia sunt nevoiţi să se caute acum adânc prin buzunare pentru a-şi achita datoria de la nuntă. Şi asta pentru că patronii restaurantului au câştigat procesul pe care l-au deschis pentru a-i obliga să-şi plătească meniurile.

Adi, fratele vedetei, şi iubita lui, Lavinia Violeta, şi-au unit destinele la sfârşitul anului trecut, în luna octombrie. Mireasa a vrut o nuntă ca-n poveşti şi a organizat o petrecere într-un local de lux din Timişoara. Aşa că invitaţii au avut parte de un decor de vis, bucate alese şi au dansat pe melodii cântate chiar de sora mirelui, Lavinia Pârva (30 de ani).

Noaptea a fost de neuitat, însă nu numai pentru petrecăreţi, ci şi pentru cei care au organizat evenimentul. Patronii restaurantului s-au trezit că nu-şi pot acoperi cheltuielile pentru că mirii nu au avut bani să plătească toate meniurile. “Au venit dimineaţa necăjiţi, pentru că toţi au tăbărât pe ei ca să le dea banii. Au dat la restaurant un avans de 2.000 de euro şi cât le-a mai ieşit după nuntă. Puţin, pentru că au venit mai puţine persoane decât se aşteptau. Patronul le-a cerut însă să plătească meniurile stabilite dinainte. Aşa că s-au trezit daţi în judecată cum că mai au de dat 4.000 de euro”, a explicat pentru Click!, Florin Pârva, tatăl Laviniei.

Iubita lui Bănică a cântat la nunta din Timișoara
Iubita lui Bănică a cântat la nunta din Timișoara

Restaurantul unde au chefuit nuntașii este unul luxos
Restaurantul unde au chefuit nuntașii este unul luxos

Şi, la mai bine de opt luni de când a fost deschis procesul, judecătorii timişoreni au decis. Au admis cererea făcută de patronii restaurantului, iar soţii Pârva, Adi şi Lavinia Violeta, sunt acum buni de plată.

“Există un contract semnat de ei şi factura cu plata în avans, aşa că s-a câştigat procesul. Nu ştim însă cum se procedează în astfel de cazuri. Nu am mai avut persoane fizice care să nu plătească. Probabil, dacă nici aşa nu achită, se va ajunge la executare pentru a le reţine banii din salarii”, ne-a declarat Ana Pap, reprezentant al restaurantului din Timişoara.

Restaurantul unde au chefuit nuntașii este unul luxos
Restaurantul unde au chefuit nuntașii este unul luxos

Sunt împreună, oficial, din 2013

Oficial, Lavinia şi Ştefan formează un cuplu din septembrie 2013, când amândoi au recunoscut că sunt împreună. Bănică era deja divorţat de Andreea Marin, care are şi o fetiţă, pe Violeta (7 ani). Neoficial însă, se pare că relaţia celor doi e mai veche.

simeon stalpnicul png

În 2011, Click! a surprins-o pe Lavinia ieşind din blocul unde Bănică are un apartament. După câteva ore petrecute împreună, au ieşit pe rând, cântăreaţa având grijă să-şi avertizeze iubitul că au fost „depistaţi”. La vremea respectivă, şi Bănică şi „zâna” au negat povestea.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
gisele bundchen gravida plaja profimedia jpg
banner Analia selis jpg
maia morgenstern colaj facebook jpg
image jpeg
banner Madalin Ionescu png
banner brazi png
banner aurel pădureanu jpg
Banner georgica Cornu
image
actualitate.net
image
actualitate.net