EXCLUSIV Drama Mioarei Roman de Sărbători

Ultima actualizare:

    Mioara Roman (76 de ani) a suferit foarte mult după divorţul de Petre Roman (70 de ani)
Mioara Roman (76 de ani) a suferit foarte mult după divorţul de Petre Roman (70 de ani)

Temperaturile scăzute şi virozele au făcut victime chiar la început de an. Dacă unii şi-au rupt picioarele din cauza gheţii şi sunt nevoiţi să stea în casă, iată că Mioara Roman nu se mai scoală din pat de aproximativ o lună din cauza unei viroze severe. Ia pastile şi a fost nevoită să abandoneze cursurile.

Iată că începutul de an nu a fost prea bun pentru fosta consoartă a lui Petre Roman. Pe nici un plan! La vârsta de 76 de ani, Mioara s-a pricopsit cu o viroză severă, care de aproximativ o lună a ţintuit-o la pat. A slăbit, doarme cu pastilele sub pernă şi a fost nevoită să abandoneze cursurile de limbă arabă pe care le predă la Universitatea Dimitrie Cantemir, din Bucureşti. 


    Petre Roman
Petre Roman

”Nu am fost niciodată atât de bolnavă. Se întâmpla în tinereţe să am trei bolnavi în casă, pe Oana, pe Catinca şi pe Petre, iar eu să nu am nimic şi să-i tratez pe toţi. Acum, din cauza vârstei, se resimte boala mult mai puternic. Fac 77 de ani în aprilie, dar eu nu am avut viroză în viaţa mea. Au început să mă doară muşchii, spatele, să fac febră, apoi am început să tuşesc. Au venit medicii acasă, mi-au dat tot soiul de medicamente, am avut în permanenţă o persoană care m-a ajutat. Sărbătorile le-am petrecut în pat. Doar în seara de Crăciun m-am mişcat puţin, în rest am stat ţintuită la pat. Nu am chef de nimic. Am preferat să nu mă duc nici măcar la cursuri zilele astea”, a declarat pentru Click! Mioara Roman, fosta soţie a lui Petre Roman. Pe lângă reţeta prescrisă de medic, profesoara încearcă şi remediile naturale. Ceaiurile de plante, ciorbele fierbinţi şi fructele nu-i lipsesc din casă şi speră să se însănătoşească şi să-şi poată relua activitatea rapid. ”Nu suport starea în care mă aflu. Sper să-mi revin mai repede pentru că am mult de muncă”, ne-a mai spus Mioara Roman.

simeon stalpnicul png

Colac peste pupăză, zilele trecute a aflat că fiica cea mică, Oana, urmează să divorţeze, veste care a întristat-o  teribil. Pe o reţea socială, ginerele acesteia, Marius Elisei, a lăsat un mesaj sugestiv la viitorul căsciniciei lor. “Într-un final, aşteptarea a luat sfârşit. Drumurile noastre sunt diferite. O zi frumoasă vă doresc!”, a scris Marius Elisei, fără să dea alte detalii. Mioara speră însă că fiica şi ginerele nu vor divorţa. ”Doamne fereşte! Eu nu mă bag în treburile lor, dar sper că sunt bine. Ultima oară i-am văzut acum două zile şi nu mi s-a părut nimic în neregulă. A venit Marius să îmi ia căţeluşul să îi facă un vaccin. Nu am ce să îi sfătuiesc. Tocmai pentru că au un copil împreună, sper să nu fie adevărat”.

Oana Lis, internată în spital


    Oana Lis
Oana Lis

Şi Oana Lis (37 ani) nu stă nici ea prea bine. Se află în spital pentru probleme de sănătate acuzate la o ureche. Anunţul a fost făcut chiar de Oana pe o reţea de socializare. ”A venit Viorel în vizită la spital la baba lui!”, a spus blonda. Viorel nu doar că şi-a vizitat soţia, dar a şi dormit alături de aceasta în spital, pentru a-i ridica moralul. Acesta ne-a spus că nu este o problemă gravă de sănătate. ”Oana face perfuzii… undeva i s-a spart un vas la nivel de ureche şi va rămâne internată câteva zile… Am dormit cu ea la spital, de ieri (luni – n.r.) este internată”, ne-a spus fostul edil al Capitalei. 

Turda, accidentat la picior


    Gheorghe Turda
Gheorghe Turda

Gheorghe Turda a avut parte de ghinion chiar în prag de an nou; s-a accidentat la picior în propria curte, după ce a căzut pe gheaţă. Din fericire s-a ales doar cu o entorsă şi poate merge la cântări. ”S-a întâmplat în Ajun de an nou, eram la una din fete la Mogoşoaia şi primisem cadou nişte ghete de iarnă Kalvin Klein. Atât de bine mă simţeam în ele, dar am ieşit în curte şi am călcat pe singura porţiune unde era gheaţă şi am căzut. Nu e ruptură, dar mi-am luxat piciorul stâng. Ţin o orteză la picior încă o săptămână-două. Pot să cânt în continuare la evenimente, pot conduce, mai ales că am maşină automată. Chiar azi (ieri-n.r.) am dus pe cineva la aeroport şi am condus perfect”, a spus Gheorghe Turda pentru Click!

Alifantis, operat de urgenţă


    Nicu Alifantis
Nicu Alifantis

Nici pentru Nicu Alifantis (62 ani) anul 2017 nu a început bine, a ajuns pe masa de operaţie şi a suferit o intervenţie din pricina unui incident nefericit. Rezultatul operaţiei este unul  bun până în acest moment, iar artistul a transmis un mesaj. “Despre întâmplarea prin care am trecut zilele trecute, relatarea va fi una scurtă, pentru că altfel, risc să devin patetic şi detest acest lucru. Aşadar, doamnelor şi domnilor, a fost C5-C7 şi nu e vorba de o mutare de şah, ci una de cervicală. De la o anumită vârstă, ambalajul ne-ncurcă, începe să scârţâie, asta e! Cum am ajuns în această situaţie n-are importanţă, recunosc însă, am avut mare noroc să nimeresc pe mâinile unor profesionişti desăvârşiţi”, a scris el. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
William și copiii Wales, Profimedia (3) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
BeFunky collage (28) jpg
Banner Daniela Ploia
Michael Bolton a mai concertat în România în 2013 jpeg
andreea esca sacou rosu jpg
banner pavel bartos png
Chef Florin Dumitrescu jpg
cub monica iagar png
jennifer lopez instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net