EXCLUSIV Ed Sheeran a mâncat fasole cu ciolan şi mici în România. A stat 4 zile la Snagov şi s-a distrat copios

Ultima actualizare:

    Ed Sheeran şi Cristian Dumitrescu, proprietarul complexlui unde artistul a fost cazat Foto: arhivă personală
Ed Sheeran şi Cristian Dumitrescu, proprietarul complexlui unde artistul a fost cazat Foto: arhivă personală

Ed Sheeran, britanicul devenit milionar din muzică, a impresionat publicul din România, prin simplitate şi bun simţ, iar la plecare şi-a făcut fani noi. Este vorba despre gazdele de la Grădina Vlahiia din Snagov, locul unde artistul s-a retras după concertul la care a electrizat 60.000 de spectatori, veniţi să-l vadă săptămâna trecută pe Arena Naţională. Aşa cum Click! a anunţat deja, cântăreţul a preferat o oază de linişte de la marginea Capitalei, renunţând la pretenţii extravagante pe care ar fi putut să le ridice cerând să se cazaze la hoteluri de cinci stele.

Ed Sheeran (28 de ani) s-a integrat bine în peisajul de la Snagov, unde a petrecut patru zile după concertul la care a umplut Arena Naţională. În tricou şi bermude, artistul cu milione de dolari în cont, nu s-a comportat ca alţi cântăreţi, veniţi în România, care au cerut organizatorilor să le îndeplinească dorinţe greu de imaginat, ci a preferat să se retragă în natură, la un complex unde proprietarii au adus case maramureşene, vechi de o sută de ani, ce servesc drept locuri de cazarea.

Ed Sheeran şi-a uimit gazda cu modestia lui
Ed Sheeran şi-a uimit gazda cu modestia lui

S-a înghesuit cu soţia într-o cămăruţă a casei Bârsana, deşi este la ora actuală cel mai bine plătit artist solo, cu 100 de milioane de lire sterline câştigate într-un an, şi nici la masă nu a vrut un meniu de fiţe. Deşi iniţial a spus că el şi soţia Cherry vor mânca doar peşte, au căzut în păcatul mâncărurilor tradiţionale româneşti şi nu s-au mai ridicat de la masă până nu au încercat tot.    

Ed Sheeran a lăsat cd-uri şi un mesaj în cartea de oaspeţi
Ed Sheeran a lăsat cd-uri şi un mesaj în cartea de oaspeţi

"Ed Sheeran este un om modest şi cu mult bun simţ. A preferat între casa Toscana şi casele maramureşene să aleagă varianta din urmă, cazându-se în cea mai mică. A mâncat fasole cu ciolan, varză călită, zacuscă, salată de vinete, fasole bătură, cartofi prăjiţi, hamburger, mici şi carne de porc de mangaliţa făcută pe rocă vulcanică. Agenţia de turism prin care a făcut rezervarea ne anunţase cine este şi ce preferinţe culinare are şi deşi ştiam că nu va mânca şi carne, iată că ne-a uimit încercând toate preparatele noastre. La capitolul băuturi a preferat bere, cafea şi apă. A venit cu soţia, 6 persoane din staff, şoferul şi bodyguardul personal. În total, 10 persoane", ne-a povestit Cristian Dumitrescu, proprietarul complexulul und e a stat Ed Sheeran. Înainte cu două luni, cei din anturajul lui au venit să verifice locurile de la Snagov, unde urmau să se cazeze. 

Ed Sheeran, cadou pentru gazde. Ce daruri a primit la schimb artistul    

Artistul britanic a venit miercuri (3 iulie) imediat după concertul de la Arena Naţională şi a părăsit România duminică la prânz spre Praga, unde avea programat următorul recital al turneului. Într-o zi, a plecat însă de dimineaţă şi s-a întors seara, după un drum rapid la Londra de unde avea de ridicat un premiu. În rest, în toate cele 4  zile a avut un program încărcat. "În fiecare zi plecau. Îşi luau sandvişuri cu ei şi veneau târziu. Au făcut o plimbare cu trăsura, jogging prin Snagov, s-a plimbat cu barca şi a făcut baie în lac, a vizitat mănăstirea Snagov şi mormântul lui Vlad Ţepeş.

Ed Sheeran a cântat în tricoul naţionale de fotbal pe Arena Naţională
Ed Sheeran a cântat în tricoul naţionale de fotbal pe Arena Naţională

La finalul mini- vacanţei petrecute în România, artistul a lăsat 20 de cd-uri ale albumului său, triocul naţionalei de fotbal în care a cântat pe scena Arenei Naţionale şi un mesaj în cartea de oaspeţi: "Vă mulţumim că ne-aţi primit!"

Ed Sheeran a stat în Casa Bârsana
Ed Sheeran a stat în Casa Bârsana

Nu a plecat până ce nu a făcut poze cu proprietarul şi a promis că va reveni. A primit din partea gazdelor două cruci pictate manual pe care să le pună acasă pe perete şi să-şi amintească de locurile mioritice.

Urmăriţi aici concertul lui Ed Sheeran de la Bucureşti

Așa cum anunțaseră organizatorii înaintea concertului, Ed Sheeran a urcat pe scenă fără orchestră, backing vocals sau dansatori, s-a bazat doar pe vocea lui, o chitară acustică și o pedală looper personalizată. Spectacolul a fost însă de milioane. Cine ar avea nevoie de backing vocals când 60.000 de oameni cântă în același glas toată versurile pieselor tale?

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Tom Parker Bowles cu Printul William si Printul Harry la nunta lui Charles cu Camilla   profimedia 0218936184 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner Dan Negru
anna lesko colaj instagram jpg
danny boy jpg
jador s a insurat jpg
cub adriana bahmuteanu png
3 angela gheorghiu 1 jpg jpeg
radu ille si sotia jpg
Toni Ionescu cireasa de pe tort jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net